Simona Halep nu este deocamdată calificată matematic la Turneul Campioanelor, însă mai are nevoie doar de câteva zeci de puncte pentru a fi prezentă pentru a treia oară consecutiv la această competiţie. Practic, ea le va obţine fără probleme în următoarele trei turnee la care va participa.
Mai întâi, Halep va participa la Toray Pan Pacific Open, un turneu de categorie Premier, la Tokyo, organziat în perioada 19-25 septembrie. Apoi, ea va merge la Wuhan Open, competiţie Premier 5, care va avea loc între 26 septembrie şi 1 octombrie, înainte de a participa la ultimul Premier Mandatory din 2016, Beijing Open, 1-9 octombrie. Turneul Campioanelor de la Singapore va avea loc între 23 şi 30 octombrie.
În această parte finală a sezonului, Halep are de apărat 545 de puncte, dintre care 370 de puncte la Singapore, competiţie la care doar participarea la cele trei meciuri din grupă – fără victorie – îi asigură 210 puncte. În aceste condiţii, este foarte probabil ca Simona să se regăsescă în Top 5 mondial şi la sfârşitul acestui an.
Simona Halep a câştigat în 2016 turneele de la Madrid (Premier Mandatory), Bucureşti (WTA) şi Montreal (Premier 5). La turneele de Grand Slam, Halep a pierdut în primul tur la Australian Open, în optimi la Roland Garros şi în sferturi la Wimbledon şi la US Open. În total, ea a câştigat în 2016 peste trei milioane de dolari premii şi a acumulat 4.259 de puncte, cu care ocupă locul al treilea în ierarhia pentru Turneul Campioanelor.