‘Instanța a admis cererea formulată de către debitoarea Mareea Comtur SRL și dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe Expert Insolvență SPRL’, a declarat, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, potrivit Agerpres.
De asemenea, judecătorul a stabilit ca două cereri de deschidere a insolvenței, formulate împotriva societății Mareea Comtur, vor deveni declarații de creanță.
Hotărârea instanței poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicarea sentinței în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI).
Tour-operatorul Mareea și-a anunțat pe 3 septembrie incapacitatea de plată și a informat că va cere deschiderea procedurii de insolvență. Pentru recuperarea sumelor datorate de Mareea, în cazul în care nu se acceptă soluțiile compensatorii oferite de tour-operatori și hotelieri, turiștii se pot adresa companiei care a eliberat polița de insolvență pentru aceasta, în valoare de 50.000 de dolari.
Peste 80% din turiștii Mareea cu rezervări și check-in începând cu 3 septembrie au primit variante de relocare pentru petrecerea sejururilor, datorită sprijinului principalilor parteneri tour-operatori și hotelieri, potrivit unui comunicat al agenției de turism, remis AGERPRES săptămâna trecută.