CUM ARATĂ autostrada demolată Sibiu-Orăştie, cu 2 săptămâni înainte de redeschidere. Filmare cu drona

Lucrările pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, aflat între Cunţa şi Sălişte, sunt în plin şantier. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că sectorul demolat va fi redeschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie. Asociaţia Pro Infrastructura a realizat, în zonă, o filmare cu ajutorul unei drone, iar în imagini se poate observa stadiul lucrărilor cu două săptămâni înainte de termenul de finalizare.
Iulian Tudor
13 sept. 2016, 15:01
CUM ARATĂ autostrada demolată Sibiu-Orăştie, cu 2 săptămâni înainte de redeschidere. Filmare cu drona

Pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie se lucrează „24 din 24” pentru ca tronsonul demolat la mai puţin de doi ani de la inaugurare să fie refăcut în totalitate.

Sursa: vocea.biz

Directorul CNADNR, Cătălin Humor, a dat asigurări, în cadrul vizitei pe care a făcut-o, în 9 septembrie pe şantier, că lucrările sunt în grafic pentru ca tronsonul să se redeschidă până la finele lunii, însă a menţionat că pe Autrostrada Sibiu-Orăştie mai există alte trei zone cu probleme „minore”. Acestea vor fi remediate, potrivit directorului CNADNR. Într-o analiză amplă făcută de Asociaţia Construim România, Autostrada Sibiu-Orăştie e prezentată ca un risc major pentru şoferi, iar potrivit previziunilor făcute de membrii asociaţiei, în sezonul toamnă-iarnă, Dealul Bucium ar putea intra într-o „alunecare finală catastrofală”, şi „va înghiți cu totul autostrada A1, cu sau fără oameni îngropați de vii cu tot”. Tronsonul Cunţa-Sălişte din Autostrada Sibiu-Orăştie a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale, dar a fost închis traficului rutier la nici un an de la tăierea panglicii.

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Animalul crescut de români, dar care ajunge mai mereu la export. Statul îți dă 100 de euro pe exemplar dacă îl ai în curte. Puțini oameni cunosc schema financiară
Capital.ro
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Statul face concurență băncilor! Ce randament au în 2024 titlurile de stat
Adevarul
EXCLUSIV. Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale: „Nu mai pot fi spectator și să văd cum se duce țara-n cap“
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Ce escrocherie! Infractorii au golit conturile cu un singur telefon
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Armata din Belarus desfășoară sisteme antiaeriene la granița cu Ucraina
MediaFlux
Putin AMENINȚĂ România! Pregătește o CONFRUNTARE DIRECTĂ
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?