Guvernul a adoptat Strategia „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi”.Ce facilităţi primesc peste 750.000 de români

Guvernul a adoptat, miercuri, Strategia naţională ''O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi'' pentru perioada 2016-2020 şi Planul operaţional, care se adresează unui număr de peste 752 de mii de persoane cu dizabilităţi.
Alina Costache
14 sept. 2016, 14:53
Guvernul a adoptat Strategia

„Guvernul va stimula participarea activă a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa comunităţii prin creşterea accesibilităţii la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, a calităţii serviciilor sociale şi printr-o mai bună monitorizare a respectării drepturilor acestora, conform Strategiei naţionale pentru perioada 2016-2020 şi Planului operaţional privind implementarea acestei strategii, aprobate în şedinţa de miercuri a Executivului”, se arată într-un comunicat de presă remis presei. 

Potrivit sursei citate, îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi va fi posibilă prin accesul la servicii integrate de sprijin (sociale, de sănătate, educaţionale) de calitate, dezvoltate la nivelul comunităţilor în care domiciliază. Reducerea situaţiilor de discriminare multiplă, a ponderii persoanelor cu dizabilitate aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială se va putea realiza prin creşterea competenţelor acestora, a valorii adăugate a muncii lor, dar şi printr-o mobilizare a instituţiilor publice, sectorului privat şi neguvernamental în susţinerea procesului de implementare a strategiei.

Strategia se focalizează pe opt direcţii principale de acţiune, şi anume: accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea forţei de muncă, educaţie şi formare profesională, protecţie socială, sănătate şi statistici şi colectarea datelor. Măsurile sunt structurate pe obiective specifice, cu termene concrete de realizare, între acestea numărându-se adaptarea serviciului de urgenţă pentru a putea fi accesat şi de persoanele cu dizabilităţi, stabilirea cadrului legislativ necesar şi a unor standarde minime şi instrucţiuni pentru accesul la sistemul public de transport, crearea de servicii de sprijin pentru asigurarea exercitării capacităţii juridice, realizarea de campanii de conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice pentru combaterea stereotipurilor negative şi încurajarea participării depline a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa în comunitate, precum şi dezinstituţionalizarea în etape a persoanelor cu dizabilităţi din centrele rezidenţiale de tip vechi, în paralel cu dezvoltarea de servicii specifice pentru această categorie de persoane.

Strategia şi Planul operaţional aferent vizează asigurarea unui cadru normativ în ceea ce priveşte promovarea principiilor şi obiectivelor Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, pentru perioada 2016-2020.

Monitorizarea implementării Strategiei va fi realizată la nivel naţional de Agenţia naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD), metodologia şi instrumentele de monitorizare urmând să fie aprobate prin ordin al ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la propunerea ANPD, în termen de 120 de zile de la aprobarea Strategiei. ANPD va elabora anual un raport privind stadiul implementării Strategiei, care va fi publicat în al doilea trimestru al anului următor pentru anul precedent, iar o primă etapă de evaluare este prevăzută pentru sfârşitul anului 2017.

Măsurile incluse în Strategie şi în Planul operaţional aferent se adresează unui număr de peste 752 de mii de persoane cu dizabilităţi, câte erau înregistrate în iunie 2015 conform datelor statistice oficiale comunicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). Dintre acestea, 97,7% sunt în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent, iar 2,3% sunt asistate în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.

Resursele financiare necesare implementării Strategiei provin, în principal, din fonduri de la bugetul de stat, fonduri de la bugetele locale şi fonduri europene, scrie Mediafax. 

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Votul Diasporei s-a încheiat: Călin Georgescu conduce în primul tur
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”