Reacţia ambasadorului SUA, după ce s-a pozat cu steagul Ţinutul Secuiesc. Cum explică gestul

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, susţine că singurele steaguri importante pentru el sunt cele ale SUA şi ale României şi că a acceptat să apară într-o fotografie ţinând steagul secuiesc "din politeţe".
Filip Stan
14 sept. 2016, 17:27
Reacţia ambasadorului SUA, după ce s-a pozat cu steagul Ţinutul Secuiesc. Cum explică gestul

Hans Klemm a afirmat, miercuri, la Craiova, că a acceptat să apară în fotografia respectivă „din politeţe”, dar şi pentru a nu exista vreun dubiu în privinţa angajamentului SUA faţă se parteneriatul strategic cu România.

Misiunea mea este să întăresc parteneriatul strategic al Statelor Unite ale Americii şi României şi relaţiile dintre cele două ţări. Ca parte a acestei misiuni, călătoresc în ţară. Astăzi sunt în Craiova, ieri am fost în Covasna, iar luni în Harghita. Unii dintre liderii politici cu care m-am întâlnit în Covasna mi-au cerut să fac o fotografie cu ei. Dar pot să vă asigur, ca ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, că singurele steaguri importante pentru mine sunt steagul Statelor Unite ale Americii şi cel al României„, a spus Hans Klemm.

Întrebat de ce a acceptat să facă acea fotografie, Klemm a răspuns: „Am fost politicos„.

De asemenea, ambasadorul a declarat că a avut o discuţie, la telefon, cu ministrul de Externe.

M-a încurajat să vin la Craiova şi să explic aici opinia mea legată de acea fotografie. Nu ar trebuie să existe niciun dubiu în privinţa angajamentului nostru faţă de parteneriatul strategic pe care îl avem cu România„, a afirmat ambasadorul SUA.

Citeşte şi Amabasadorul SUA, apariţie controversată. A fost fotografiat ţinând în mână steagul Ţinutului Secuiesc

Hans Klemm a participat, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, la o întâlnire cu elevi de liceu şi cu studenţii beneficiari ai burselor de pregătire oferite de Uzina Ford.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a fost fotografiat ţinând steagul secuiesc, în timpul vizitei în Covasna, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spunând că l-a întrebat pe reprezentantul SUA dacă drepturile religioase sunt respectate în România în condiţiile confiscării bunurilor bisericeşti.

Ambasadorului SUA i-am făcut cadou un steag al comunităţii secuieşti, steag care a devenit şi simbolul lipsei de respect al autorităţilor faţă de comunitatea secuiască. Menţionez, că acest steag a fost folosit prima dată în 1599, când secuii au luptat alături de Mihai Viteazul„, a scris primarul din Sfântu Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a inaugurat pe 13 septembrie cel de-al nouălea Raft american American/ Shelf, cuprinzând lucrări de referinţă la Biblioteca Judeţeană “Bod Péter” Covasna, oferind donaţia de carte lui Szabolcs Szonda, Directorul Bibliotecii.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care vedeta face paradă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Nicuşor Dan: Analiză post-electorală și apel pentru o președintă pro-europeană
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”