Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 15 septembrie 2016, față de următorii inculpați:
CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptei președinte al Consiliului Județean Brașov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, în formă continuată;
MATEI GAVRIL, la data faptei consilier județean, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
GRAMA LUCIA CRISTINA, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-au reținut două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul SCRIPCARU GEORGE, la data faptei și în prezent primar al municipiului Brașov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul.
Potrivit comunicatului emis de DNA, în perioada 2013-2014, inculpații Matei Gavril și Grama Lucia Cristina, în baza unei înțelegeri prealabile frauduloase cu inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, au făcut demersuri pentru obținerea nelegală a unei suprafețe de 110 mp teren în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov.
De fapt, inculpatul Matei Gavril identificase anterior oportunitatea deschiderii unei farmacii în curtea spitalului județean, locație care asigura cel mai bun vad comercial pentru o astfel de activitate, cu atât mai mult cu cât conducerea spitalului refuzase până la acel moment să permită amplasarea unei astfel de unități. Refuzul fusese motivat prin aceea că astfel ar fi fost avantajată o singură firmă care ar fi făcut concurență neloială celorlalte.
Concret, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, îndeplinindu-și în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, dar și cu încălcarea prevederilor legale, a făcut demersuri pentru adoptarea și, ulterior, semnarea unei hotărâri prin care s-a aprobat închirierea terenului respectiv, fără existența unei justificări de necesitate și oportunitate în interes public și chiar în lipsa unei solicitări din partea conducerii spitalului.
Acționând în această manieră, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a urmărit obținerea de foloase necuvenite de către inculpatul Matei Gavril care controla în fapt mai multe societăți comerciale, constând în edificarea unei construcții pe domeniul public în care ultimul să desfășoare activități comerciale în interesul său privat.
După adoptarea hotărârii, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a organizat, în data de 06 septembrie 2013, licitația publică cu strigare, după ce anterior caietul de sarcini fusese cumpărat de 3 firme controlate de inculpatul Matei Gavril.
Licitația a fost adjudecată de societatea administrată de inculpata Grama Lucia Cristina, în condițiile în care a mai existat o singură ofertă concurentă, care însă a licitat pentru un preț mai mic decât prețul de pornire al licitației.
În aceeași zi, inculpata Grama Lucia Cristina a adus la cunoștința conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov faptul că suprafața de 110 mp astfel închiriată urma să fie destinată construcției unei clădiri pentru desfășurarea de activități comerciale.
Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condițiile pentru obținerea autorizației de construire (nu era titularul dreptului real și bunul făcea parte din domeniul public al județului Brașov), profitând de calitatea de consilier județean și membru al unui partid politic, dar și de susținerea din partea președintelui Căncescu Aristotel Adrian, inculpatul Gavril Matei și-a exercitat influența la nivelul funcționarilor Primăriei Municipiului Brașov în vederea obținerii autorizației de construire, chiar dacă nu erau îndeplinite condițiile legale.
Urmare a acestor demersuri, la data de 07 noiembrie 2013, a fost eliberată o autorizație de construire ce a fost semnată printre alții și de suspectul Scripcaru George, în calitate de primar al municipiului Brașov, care cunoștea faptul că aceasta fusese emisă fără să fie îndeplinite condițiile impuse de lege.
După obținerea în mod nelegal a autorizației de construire, societatea respectivă a edificat pe terenul respectiv o construcție pe o suprafață mai mare decât cea închiriată, ocupând abuziv 40,29 mp din domeniul public.
Această situație a fost semnalată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, care a solicitat Consiliului Județean Brașov un punct de vedere raportat la neregulile semnalate.
Deși i s-au adus la cunoștință aceste aspecte, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a făcut presiuni asupra funcționarilor din aparatul administrativ al Consiliului Județean pentru modificarea contractului inițial în favoarea societății controlate de inculpatul Matei Gavril, atât prin mărirea suprafeței, cât și pentru acordarea dreptului firmei private de a subînchiria spațiul menționat, dar aceasta să se realizeze fără adoptarea unei noi hotărâri de Consiliu Județean.
De asemenea, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a tergiversat și întocmirea unui răspuns către Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, permițând astfel folosirea terenului închiriat, precum și subînchirierea clădirii edificate, cu încălcarea prevederilor legale și contractuale, peste limita de spațiu atribuit inițial.