Potrivit România TV, în accidentul auto au fost implicate trei autoturisme, după ce maşina primarului Cristi Misăilă a ricoşat într-un alt autoturism, accidentul fiind provocat de un şofer care nu ar fi acordat prioritate edilului.
Au rezultat mai multe victime, dar niciuna rănită grav, potrivit subcomisarului Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt de la IPJ Vrancea.
În urma accidentului, edilul a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale de specialitate, Poliţia urmând să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul. Alături de primar, la spital a fost transportată şi o a doua victimă, o tânără de 17 ani.