Liviu Iolu: Ordonanţa de urgenţă privind RCA, publicată luni în Monitorul Oficial UPDATE

Ordonanţa de Urgenţă privind RCA a fost publicată luni  în Monitorul Oficial, întârzierea fiind cauzată de faptul că au fost necesare anumite avize de la Consilul Legislativ care au putut fi luate la începutul acestei săptămâni.
Iulian Tudor
19 sept. 2016, 11:26
Liviu Iolu: Ordonanţa de urgenţă privind RCA, publicată luni în Monitorul Oficial UPDATE

„Textul OUG a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor după care a fost trimisă la Consiliul Legislativ de unde trebuia să vină nişte avize. Au venit azi (luni – n.r.) şi OUG se va publica în maxim 2-3 ore. Ordonanţa va fi publicată azi în Monitorul Oficial fără modificări de fond, doar cu modificări de formă pentru că Consiliul Legislativ asta face şi nu se putea publica fără aceste avize care au trebuit luate după week-end”, a declarat, luni, Liviu Iolu, scrie news.ro.

La finalul şedinţei de guvern de miercurea trecută, purtătorul de cuvânt anunţa că, după ce Ordonanţa de Urgenţă privind RCA va apărea pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice pentru ca transportatorii să o poată citi, ea va fi publicată imediat în Monitorul Oficial. „Publicarea în Monitorul Oficial e o procedură, poate dura câteva ore”, anunţa Liviu Iolu.

Liviu Iolu: Stabilirea preţului RCA nu e de competenţa Guvernului, ci a ASF. Poziţia Guvernului UPDATE

Potrivit OUG aprobată de Guvern şi publicată miercuri seară pe site-ul Ministerului Finanţelor, „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ASF va stabili tarifele de primă (maxime) pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare RCA”.

Circa 3.000 de persoane au participat, joi, la mitingul organizat de patru patronate ale transportatorilor rutieri în Piaţa Victoriei, la care s-au asociat şi taximetrişti, în piaţă fiind aduse circa 70 de camioane.

În urma discuţiilor dintre reprezentanţii ASF şi cei ai protestatarilor, s-a ajuns la o înţelegere privind stabilirea unui tarif de referinţă pentru asigurările auto obligatorii RCA, estimând un nivel de 7.500 de lei pe an în cazul camioanelor de peste 16 tone.

Proiectul a fost solicitat de către transportatorii rutieri. Executivul a aprobat miercuri Ordonanţa de urgenţă propusă de către Ministerul Finanţelor, însă actul normativ a fost publicat abia luni seară în Monitorul Oficial.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a motivat luni întârzierea publicării în Monitorul Oficial prin faptul că au fost necesare anumite avize de la Consiliul Legislativ care au putut fi luate la începutul acestei săptămâni.

Actul normativ introduce un mecanism temporar de blocare a preţurilor poliţelor RCA pentru şase luni.

Astfel, un articol al OUG prevede că, „pentru o perioadă de şase luni, (..) ASF va calcula un tarif de referinţă cu caracter orientativ, trimestrial, pe baza daunei medii determinate statistic pentru fiecare categorie de vehicul în parte, pe baza plăţilor efective de daune achitate de către asigurătorii RCA din piaţă şi raportate la frecvenţa statistică a producerii evenimentelor, pe categorii de vehicule”, se arată în actul normativ.

Ordonanţa prevede că, în 30 de zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, „ASF va stabili tarifele de primă (maxime) pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare RCA”.

Până în prezent, ASF a anunţat care ar putea fi preţul maxim al poliţelor RCA pentru camioanele cu masa mai mare de 16 tone, şi anume 7.500 lei. Pentru alte categorii de vehicule nu există preţuri anunţate public.

Este pentru prima dată după intrarea României în Uniunea Europeană, în 2007, când Guvernul introduce un mecanism temporar de control al preţurilor, măsură permisă de legislaţia europeană în situaţii excepţionale.

Decizia vine după ce scumpirea poliţelor RCA i-a nemulţumit pe transportatorii rutieri, care au organizat în ultimul timp proteste pe şoselele de centură ale marilor oraşe, circulând cu viteză foarte mică, şi un mare protest în 15 septembrie, în Piaţa Victoriei din Capitală şi în mai multe oraşe mari din ţară.

În textul proiectului, Guvernul a introdus câteva prevederi care sancţionează dur firmele de asigurări care nu plătesc la timp despăgubirile, o problemă care îi afectează pe mulţi şoferi păgubiţi în accidente.

Astfel, „neplata la termen de către asigurătorii RCA a despăgubirilor datorate din asigurarea RCA către persoanele prejudiciate sau către asiguraţi” înseamnă contravenţie şi se pedepseşte cu avertisment scris sau „cu amendă de la 5.000 lei la 1.000.000 lei”, se arată în actul normativ.

Şi şefii firmelor de asigurări găsiţi vinovaţi de întârzierea plăţilor riscă amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 100.000 lei.

O analiză a plăţilor RCA, publicată în luna august de ASF, arată că, în ultimele şase luni din 2015, firmele de asigurare City Insurance şi Carpatica Asig au înregistrat cele mai mari întârzieri la plăţile în dosarele de daună, peste 80% din plăţi fiind efectuate peste termenul legal de 10 zile. Pe locul al treilea în topul întârzierilor se situa Asitom, cu peste 60% din plăţi peste termen.

La polul opus, cele mai bune performanţe au fpst înregistrate de Omniasig, cu doar 11,1% dintre dosare cu întârzieri la plată, Uniqa Asigurări (12,7%) şi Allianz-Ţiriac (17,5%).

OUG publicată luni în Monitorul Oficial introduce şi alte prevederi solicitate de către reprezentanţii transportatorilor rutieri. Astfel, poliţele RCA vor putea fi încheiate şi pentru o lună, faţă de cel puţin şase luni în prezent.

De asemenea, actul normativ prevede posibilitatea suspendării contractului RCA la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA, pe perioada suspendării dreptului de circulaţie a maşinii sau pe perioada imobilizării.

„În situaţia producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, asigurătorul este obligat la plata despăgubirii, acesta având drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului”, se arată în document.

Ordonanţa introduce şi procedura de compensare directă în cazul asigurărilor RCA.

„Astfel, în baza unei clauze contractuale opţionale asiguratul va putea să se adreseze propriului asigurător RCA pentru obţinerea despăgubirilor, acesta recuperând ulterior contravaloarea daunei achitate de la asigurătorul persoanei vinovate”, se arată în actul normativ.

O altă noutate este posibilitatea răscumpărării unei părţii din prejudiciu suportată de asigurat.

„Prin contractul RCA, părţile pot conveni posibilitatea răscumpărării, respectiv suportarea de către asigurat a contravalorii despăgubirii corespunzătoare evenimentului, asiguratul compensând asigurătorului RCA cuantumul acesteia, ulterior achitării despăgubirii cuvenite persoanei prejudiciate”, menţionează documentul.

Actul a fost aprobat de către Guvern sub presiunea transportatorilor, care şi-au intensificat protestele în această lună, în condiţiile în care în Parlament există un proiect de lege a RCA negociat cu transportatorii.

Săptămâna trecută, parlamentarii din Comisia de buget-finanţe a Senatului au promis transportatorilor că noua lege a RCA va fi adoptată în această lună în forma discutată şi agreată la negocierile purtate până acum.

După ce va fi adoptată de Parlament, legea va trebui apoi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, care are dreptul constituţional de a retrimite, o singură dată, înapoi în Parlament o lege adoptată de către legislativ.

În plus, implementarea tuturor măsurilor discutate ar putea dura câteva luni.

Proiectul legii RCA se află în discuţie în Parlament încă din luna februarie a acestui an şi a suferit mai multe modificări în urma negocierilor purtate între parlamentari, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi transportatori.

Reprezentanţii transportatorilor au solcitat de mai multe ori Guvernului să aprobe o Ordonanţă de Urgenţă prin care să îngheţe tarifele RCA, motivând solicitarea prin dezechilibrul existent pe piaţă şi de lipsa unei concurenţe reale.

Piaţa RCA este în prezent zguduită de falimente şi de alte probleme înregistrate de principalii jucători de pe piaţă. Companiile Astra şi Carpatica Asig au intrat în faliment, iar City Insurance şi Eurooins se află în diverse proceduri speciale impuse de către ASF.

În urma intrării în procedură de faliment a Carpatica Asig, măsură anunţată recent de către ASF, pe piaţa RCA rămân doar opt jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom- Vienna Insurance Group, Omniasig – Vienna Insurance Group, Groupama şi Uniqa.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
substantial.ro
Salvamont România a salvat 25 de persoane în ultimele 24 de ore
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy