„E strigător la cer! Trăim într-o ţară de mizerie! Au făcut scut pentru Oprea ca să îi salveze imunitatea, ca să îl apere, nu am ce să mai comentez! Nu mă aşteptam, nu credeam că se poate face o nedreptate atât de mare!„, a declarat mama lui Bogdan Gigină la un post de televiziune.
Gabriel Oprea a scăpat de urmărirea penală după ce 73 de senatori au votat împotriva cererii DNA și numai 45 pentru. Înaintea votului, Oprea și-a rugat colegii din Senat să nu voteze ridicarea imunității:
„Aflat pe bancheta din spate nu puteam să comit această ucidere din culpă. Cred că greșeala și aici trebuie îndreptate toate cercetările, greșeala s-a făcut la semnalizarea gropii. Este vorba despre o groapă foarte prost semnalizată. Vă rog să votați împotrivă”, a spus Oprea.