Iohannis spune că dosarele Revoluţiei şi Mineriadei sunt „o restanţă majoră a Justiţiei” şi cere soluţionarea lor

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, în cadrul căreia a afirmat că dosarul Revoluţiei şi cel al Mineriadei sunt o "restanţă majoră a Justiţiei" şi vrea soluţionarea lor rapidă, urmând să-şi folosească "toate atribuţiile constituţionale" pentru oferirea unei soluţii "temeinice".
Alina Costache
21 sept. 2016, 10:57
Iohannis spune că dosarele Revoluţiei şi Mineriadei sunt

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, Iohannis arătat în cadrul discuţiilor că Justiţiei îi revine responsabilitatea de a stabili adevărul, arătându-şi în acelaşi timp convingerea că Ministerul Public va întreprinde toate demersurile în vederea soluţionării acestor cauze.

„Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că cele două cauze reprezintă o restanţă majoră a Justiţiei şi a accentuat necesitatea unei decizii clare şi rapide, stabilirea adevărului cu privire la evenimentele din decembrie 1989 şi din timpul Mineriadei. (…) Preşedintele României a subliniat că adevărul trebuie să iasă la suprafaţă şi că îşi va exercita toate atribuţiile constituţionale astfel încât să existe o soluţionare temeinică şi legală a acestor cauze”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Iohannis şi-a exprimat încrederea că Procurorul General va urma întocmai programul la care s-a angajat la începutul mandatului în fruntea Ministerului Public: realizarea unor anchete efective în Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei şi finalizarea investigaţiilor în sensul identificării persoanelor responsabile, inclusiv a decidenţilor politici.

Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a anunţat, la finalul lunii august, că dosarul Revoluţiei a ajuns de la instanţa supremă la Secţia Parchetelor Militare, unde o echipă nouă de procurori va începe să lucreze şi să stabilească adevărul în acest caz.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a confirmat redeschiderea urmăririi penale în dosarul Revoluţiei a arătat că procurorii militari au făcut o anchetă lacunară şi că între 7 decembrie 2014, când a fost scrisă rezoluţia de începere a urmăririi penale, şi 14 octombrie 2015, când procurorul a dispus clasarea cazului, nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală.

Dosarul Revoluţiei din 1989 este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.

În privinţa dosarului Mineriadei, a fost deja începută urmărirea penală, din octombrie 2015, pe numele mai multor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii. Anchetatorii susţin că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, Corneliu Diamandescu şi alţii au decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii.

Procurorii PICCJ i-au adus la cunoştinţă lui Ion Iliescu, în octombrie 2015, că este urmărit penal pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13 iunie 1990, stabilind atunci ca fostul preşedinte să fie din nou citat pentru a da declaraţii.

În dosar au mai fost puşi sub acuzare Mugurel Florescu, Nicolae Dumitru, Emil Dumitrescu, Petre Petre, Vasile Dobrinoiu, Cazimir Ionescu, Cornel Burlec-Plăieş şi Gheorghe Dobre.

De asemenea, foştii lideri sindicali, directori sau angajaţi la exploatările miniere Aninoasa, Lonea Deva, Motru, Ţebea, Petrila, Bărbăteni, Paroşeni şi Comăneşti sunt acuzaţi de implicare în deplasarea minerilor la Bucureşti.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Departamentul de Stat American Închide Biroul Pentru Combaterea Dezinformării GEC
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?