Decizia conducerii ELCEN are scopul de a proteja compania în urma cererii RADET de intrare în insolvenţă, decisă miercuri. Cum ambele societăţi de care depinde alimentarea cu energie termică a Capitalei vor fi în insolvenţă, 1,25 milioane de bucureşteni riscă să rămână fără apă caldă şi căldură în prag de iarnă.
Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Bucureşti (Elcen), cel mai mare producător de energie termică din România, se va întruni mâine după amiază şi va decide să solicite intrarea în insolvenţă a companiei, ca urmare a deciziei RADET Bucureşti, principalul său client, de solicita la rândul său insolvenţa. „Cele două companii sunt legate strâns între ele. Dacă Radet a cerut insolvenţa, se va ridica orice poprire de pe conturi, iar Elcen nu va mai încasa nimic. Iar asta înseamnă falimentul companiei, şi de aceea Consiliul de Administraţie va decide mâine intrarea în insolvenţă a Elcen”, au mai spus sursele Economica.NET.
RADET Bucureşti, furnizorul de apă caldă şi căldură al Bucureştiului, are datorii de 3,6 miliarde de lei către Elcen, în contul energiei termice primite dar neplătite. Elcen a obţinut în instanţă dreptul de a propri conturile Radet, aşa că banii pe care îi primeşte regia de termoficare merg în cea mai mare parte (exceptând salariile) către Elcen, eşalonat, în contul acestei datorii. La rândul ei, şi Elcen are, pentru că nu a primit banii de la RADET, datorii de circa 1,6 miliarde de lei către proprii săi furnizori, în special cei de gaze.