John Kerry îi cere Moscovei să oprească avioanele siriene la sol

Secretarul de stat american John Kerry a cerut oficial miercuri Rusiei, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU consacrate Siriei, să facă astfel încât aviața siriană să rămână la sol pentru a nu mai bombarda opoziția și civili.
Iulian Tudor
22 sept. 2016, 05:23
John Kerry îi cere Moscovei să oprească avioanele siriene la sol

În prezența omologului său rus, Serghei Lavrov, John Kerry a cerut cu fermitate aplicarea acordului americano-rus din 9 septembrie de la Geneva, în special restabilirea încetării focului, întreruptă luni și interdicție de zbor pentru avioanele forțelor armate ale regimului președintelui sirian Bashar al-Assad.

Într-o lungă și solemnă pledoarie pentru reducerea violențelor în Siria, șeful diplomației americane a subliniat că „pentru restabilirea credibilității procesului, noi trebuie să încercăm să fixăm la sol imediat toate avioanele care zboară” în zonele de conflict, în jurul orașului-martir Alep (nordul Siriei), epicentrul războiului.

Estimând încă o dată că doar Moscova și Damascul puteau fi responsabile, John Kerry a condamnat cu cea mai mare tărie bombardamentele de luni împotriva unui convoi umanitar și raidul de marți seara împotriva a două ambulanțe: „încălcări flagrante ale dreptului internațional”.

Moscova și Damascul au negat orice responsabilitate în aceste bombardamente, potrivit Agerpres.

„Noi nu avem altă alegere decât să ne îndreptăm rapid spre aplicarea acum a încetării focului”, a lansat șeful diplomației americane, care semnase acordul de la Geneva împreună cu Lavrov.

Textul prevedea șapte zile de armistițiu, începând din 12 septembrie, acordarea de ajutor umanitar, o zonă de interdicție survolării aeriene pentru armata siriană și o cooperare militară ruso-americană împotriva jihadiștilor. „Este un moment al adevărului pentru Rusia”, a avertizat John Kerry.

Citeşte şi Armata siriană acuză coaliţia internaţională condusă de SUA că ajută Statul Islamic

Omologul său rus Serghei Lavrov a negat încă o dată orice responsabilitate a țării sale în atacurile împotriva personalului umanitar în Siria. El nu a respins restabilirea armistițiului, dar a afirmat că „nu mai poate fi o pauză unilaterală” în lupte din partea armatei siriene.

Precedentele armistiții unilaterale au permis, potrivit lui, grupurilor rebele să se regrupeze pentru a se reînarma și a-și consolida pozițiile, informează Agerpres.

Lavrov a reiterat cererea Moscovei de a se „revizui lista organizațiilor teroriste”, care să fie excluse de la o încetare a focului. „Dacă putem să ne punem de acord asupra acestei abordări globale, o încetare a ostilităților va avea cele mai bune șanse de a supraviețui și de a reuși”, a conchis el. Dar diplomația a rămas miercuri neputincioasă în conflictul sirian.

Bombardamente violente zguduiau miercuri Alepul, în timp ce o relansare a armistițiului era subminată de dezacordurile dintre ruși și americani.

„Totul se poate răsturna de o parte ca și de cealaltă”, a avertizat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon în fața Consiliului de Securitate, reunit pentru această sesiune consacrată crizei din Siria după eșecul acordului Kerry-Lavrov de la Geneva.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Angela Gheorghiu, cină cu Principele Nicolae. ”Mița Biciclista” i-a găzduit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu! Anunțul venit chiar acum din străinătate
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Prognoza meteo: Vreme mai caldă și precipitații deficitare în următoarele patru săptămâni
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!