Premierul Dacian Cioloş a arătat, în discursul său, că atacuri teroriste cumplite au şocat lumea în acest an şi ne-au reamintit că terorismul internaţional subminează pacea şi securitatea, pretutindeni în lume, potrivit news.ro.
Şeful Executivului român a precizat că grupurile teroriste nu pot fi combătute doar printr-o acţiune militară, ci şi prin reducerea atracţiei pe care o exercită asupra adepţilor lor, în special persoanele tinere.
”Trebuie să abordăm în primul rând cauzele principale care au permis extinderea acestor grupuri. Prevenirea radicalizării este un element cheie, acţiunea trebuie focalizată asupra condiţiilor socio-economice ale persoanelor din comunităţile cele mai vulnerabile la radicalizare şi recrutare. Sunt necesare instrumente mai eficiente de comunicare şi de educaţie”, a spus Dacian Cioloş.
El şi-a exprimat aprecierea pentru progresele considerabile realizate în ultimele câteva luni, în lupta împotriva Da’esh în Libia, Irak sau Siria.
”Este de maximă urgenţă să nu le permitem să-şi găsească refugii sigure în alte zone, precum şi să luăm toate măsurile pentru a opri fluxul de luptători străini să li se alăture. Dar acesta este doar un singur pas. Zonele eliberate au nevoie de reconstrucţie şi stabilizare”, a mai spus premierul.
”Ideea că răspunsul la terorism necesită o acţiune multilaterală, bazată pe dreptul internaţional, a fost susţinută de România de ceva timp. Din acest motiv, România şi Spania au propus crearea unei Curţi Internaţionale împotriva Terorismului, ca mijloc de a asigura tragerea la răspundere a celor vinovaţi de crime oribile care continuă şi în prezent”, a precizat Dacian Cioloş.