ISMB: Elevul care l-a strâns de gât pe colegul lui avea deja nota scăzută la purtare

Elevul care l-a strâns de gât pe colegul lui are antecedente şi avea deja nota scăzută la purtare, întrucât a comis şi alte acte de violenţă asupra colegilor, în urma incidentului de joi urmând să primească o nouă sancţiune, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu, potrivit Mediafax.
Romania TV
08 iun. 2012, 11:20
ISMB: Elevul care l-a strâns de gât pe colegul lui avea deja nota scăzută la purtare

„Incidentul s-a petrecut în pauză. Victima s-a dus să bea apă, iar un coleg l-a strâns de gât în joacă. În preajmă erau 30 de copii care au văzut scena. Copilului agresat i s-a făcut rău şi a fost dus la cabinetul medical, după care un echipaj SMURD l-a transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă”, a spus Marian Banu.

Purtătorul de cuvânt al ISMB a precizat că sancţiunea pe care o va primi elevul agresor va fi una drastică şi presupune scăderea notei la purtare, el având deja pe primul semestru nota 8.

Părinţii elevului agresat pot depune plângere, a mai spus Marian Banu.

Mai mulţi părinţi ai elevilor de la Şcoala nr. 193 au reclamat faptul că în unitatea de învăţământ s-au petrecut de multe ori acte de agresiune, fiind vizaţi mai mulţi elevi.

Marian Banu a spus că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va face o analiză pentru a vedea dacă există mai multe astfel de cazuri în unitatea de învăţământ. Totodată, el a precizat că în clasă nu existau camere de supraveghere.

El a precizat că a discutat cu un reprezentant al Primăriei Sectorului 6 să fie montate camere de supraveghere în şcoală, iar monitorul să fie în biroul directorului.

Un elev în clasa a VI-a de la Şcoala numărul 193 din Drumul Taberei din Capitală a făcut atac de panică şi a leşinat, joi, după ce a fost strâns de gât de un coleg, fiind dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) pentru investigaţii medicale.

Elevul a fost transferat, câteva ore mai târziu, de la SUUB la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, acesta având un traumatism în regiunea cervicală.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că elevul rămâne internat până sâmbătă, pentru supraveghere medicală, starea acestuia fiind bună.

Peste 4.000 de cazuri de cazurilor de violenţă, consum de alcool, discriminare şi furturi au fost înregistrate din martie până în mai în şcolile din România, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei.

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
SE CONFISCĂ mașinile pe loc. Regulile se aplică deja LA GRANIȚA cu România
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Alegeri în Statele Unite, Joe Biden renunță la cursa prezidențială
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Dentista din Brăila își cunoștea presupusul ucigaș! Mama bărbatului a făcut dezvăluiri inedite + unde s-ar fi aflat el când
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
ESTE ILEGAL să îți repari propria MAȘINĂ. Se consideră infracțiune
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
CNAIR: Progres de 50% la defrișările de pe Valea Oltului după două săptămâni
MediaFlux
JOE BIDEN S-A RETRAS! Răsturnare totală în SUA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'