Traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate în zona kilometrului 35 al Autostrăzii București–Constanța (sensul de mers către mare), din cauza producerii unui accident de circulație în care au fost implicate două autotrenuri.
Poliţia rutieră a recomandat ca rută alternativă D.N. 2 Bucureşti – Urziceni – D.N. 2A Urziceni – Slobozia – Hârşova – Constanţa.
Accidentul pe A2 s-a produs pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers. Astfel, un autotren a lovit din spate un alt autotren, provocându-i avarii grave. Conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului a fost rănit și a rămas încarcerat. Până la definitivarea cercetărilor, traficul rutier se desfășoară pe breteua de ieșire către Fundulea.
Şoferul rănit a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, cu multiple traumatisme şi fractură de femur, a declarat, pentru Mediafax, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa
„Bărbatul care a intrat cu TIR-ul în alt autotren are 38 de ani. Şoferul este conştient, dar are mai multe traumatisme. Este vorba despre un traumatism cranio-cerebral de nivel 1, traumatism toraco-abdominal şi fractură de femur”, a precizat Opriţa.