Accident cu cinci victime pe DN 17D în Bistriţa-Năsăud FOTO

Cinci persoane au fost implicate într-un accident produs sâmbătă după-masă în județul Bistrița-Năsăud, pe DN 17D, în urma coliziunii dintre două autoturisme, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Crina Sîrb.
Filip Stan
24 sept. 2016, 16:16
Accident cu cinci victime pe DN 17D în Bistriţa-Năsăud FOTO

Un bărbat de 46 ani din comuna bistrițeană Rebra, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Mocod, a pătruns pe contrasens și a colizionat frontal un alt autovehicul, condus regulamentar de un tânăr de 22 de ani din Dej, județul Cluj.

În urma impactului, cele două persoane care se aflau în mașina care se deplasa regulamentar au rămas încarcerate și a fost nevoie de intervenția celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru a fi scoase în siguranță.

În mașina condusă de bărbatul de 46 ani se afla și un copil de trei ani.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare, iar conducătorul auto vinovat de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă.

Traficul pe DN 17D, în zona unde s-a produs accidentul, s-a desfășurat cu greutate pe timpul intervenției echipajelor medicale și a polițiștilor care au efectuat măsurători la fața locului.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu, implicată într-un dosar de partaj. Ce avere uriașă are femeia care are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Salarii de 7200 de lei pe lună pentru românii fără studii superioare! Loc de muncă garantat de stat
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Faianța din bucătărie, un coșmar. Așa o faci lună rapid. Soluții testate
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
„Domnul Prigoană trăiește liniștit la Cluj”. Anunțul făcut de Adriana Bahmuțeanu
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rusia, intermediar între SUA și Iran pentru probleme nucleare
MediaFlux
Donald Trump se adresează marți Congresului, pentru prima dată în acest mandat! Anunțul președintelui SUA pentru americani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă