Anul acesta vinul va fi de calitate

Producţia de vin a anului 2016 va fi in parametrii ultimilor ani, de circa 4 milioane de hectolitri, informează Patronatul Naţional al Viei şi Vinului.
Filip Stan
26 sept. 2016, 10:36
Anul acesta vinul va fi de calitate

Vinurile vor fi de calitate, pentru că strugurii au acumulat cantităţi suficiente de zaharuri, dar se înregistrează diferenţe semnificative de medie cantitativă de struguri la hectar atât între regiunile viticole, cât şi între producătorii aflaţi în acelaşi areal, arată un comunicat al patronatului. Aceste diferenţe sunt create de condiţiile climatice şi atenţia dată aplicarii eficiente a tratamentelor fitosanitare.

Potrivit Mediafax, în Moldova (Huşi, Iaşi, Cotnari) – producţie este cu 15 – 20% mai mare, în Vrancea cu 20% mai mare, la Dealu Mare egală cu cea de anul trecut, în Dobrogea cu 30% mai mică, în Oltenia cu 20 % mai mică, în Banat cu 10% mai mare, iar în Transilvania este egală cu cea de anul trecut.

La nivel european, la începutul verii Franţa anunţa diminuarea producţiei de struguri iar Spania anunţa creşterea acesteia; acear ultim aspect care genera la nivel mondial un preţ de vânzare mai mic pentru vinul vărsat, arată comunicatul.

În Romania preţul de tranzacţionare al strugurilor din soiuri nobile pentru producerea vinului variază între 1 leu şi 1,5 lei/kg, în funcţie de zonă, de culoare şi de calitatea strugurilor.

Exportul de vinuri a crescut din 2013, când a fost de 16,5 milioane euro la 18 milioane de euro în 2014 şi 22,3 milioane euro anul trecut. Importurile au fost de 38 milioane euro în 2013, de 33,2 milioane euro în 2014 şi de 42,4 milioane euro în 2015. Principalele pieţe de export au fost Marea Britanie şi China, iar principalii furnizori de importuri Spania şi Republica Moldova.

Spynews
”Mai rămâneam împreună”. Bogdan Cîrlan de la Insula Iubirii, despre relația cu Claudia Florescu
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
Condimentul care menține mușcatele frumoase și înflorite. Costă în jur de 2 lei și se găsește la orice magazin
Capital.ro
Se poate rămâne imediat FĂRĂ PERMIS. Anunț venit astăzi, 7 IULIE: Prevederi imposibil de aplicat
Playtech.ro
DOAMNE cât este de frumoasă. Fiica Antoniei este SUPERBĂ. A hipnotizat pe toată lumea cu frumusețea ei la Neversea
DailyBusiness
Vacanțe peste hotare la cele mai mici prețuri! Costă doar 30 de euro să ajungi în „Maldive de Europa”!
Adevarul
Rușii au lansat o ofensivă amenințătoare în est, unde ar putea cuceri o porțiune semnificativă de teritoriu
Spynews
E periculos să consumi ouă cu două gălbenușuri, sau ouă cu micuțe cheaguri de sânge? Ce spun specialiștii
Spynews
Un tată și-a aruncat de la etajul cinci cei doi copii de 2 și 5 ani, după ce s-a certat cu soția lui. Gestul cumplit s-a terminat tragic: ”A fost sfâșietor”
Evz.ro
John Cena se pregătește să se retragă din wrestling. Ce și-a propus
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet
Cancan.ro
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom avea în Capitală
Capital.ro
Decizie pentru toți cei care mănâncă PEPENI românești. Se întâmplă de mâine, 8 IULIE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Elveția: Alunecări de teren și inundații grave în Grisons și Ticino
MediaFlux
VINE CRIZA! Va fi mai RĂU CA ÎN 2008
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!