Evoluţia stării de sănătate a celor patru militari răniţi în Afganistan este favorabilă

Evoluția stării de sănătate a celor patru militari răniți duminică în Afganistan este favorabilă, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN) printr-un comunicat de presă transmis, luni.
Iulian Tudor
26 sept. 2016, 12:45
Evoluţia stării de sănătate a celor patru militari răniţi în Afganistan este favorabilă

„În urma primei serii de investigații, evaluări și îngrijiri medicale asigurate la unitatea de primiri urgențe a Spitalului militar din Baza Aeriană Kandahar, s-a constatat că leziunile suferite de cei patru militari răniți în atacul de duminică, 25 septembrie, nu le-au afectat organele vitale, fiind de așteptat ca starea lor de sănătate să evolueze favorabil”, se arată în comunicatul citat.

Soldatul Costică-Victor Tarnovschi, care a suferit plăgi superficiale fără a avea leziuni majore, urmează să fie trimis la infirmeria Batalionul Protecția Forței „Rechinii Albi” și va rămâne în atenția echipei medicale românești. Militarul, în vârstă de 22 de ani, este necăsătorit și se află la prima misiune într-un teatru de operații.

Patru militari români, răniţi în Afganistan. Un dispozitiv improvizat a explodat în timpul misiunii de patrulare UPDATE

Potrivit sursei citate, ceilalți trei militari au fost evacuați luni dimineață la Spitalul militar din Baza Aeriană de la Bagram, unde au fost din nou evaluați de medici, care l-au reținut pe caporalul Marcel Neagu pentru o investigații medicale detaliate și tratament de specialitate. Militarul profesionist are 36 de ani, este necăsătorit, nu are copii și a mai participat la două misiuni în teatrele de operații din Kosovo (2005) și Irak (2009).

Sublocotenentul Florin Oprea și plutonierul Eduard-Vlad Romilă au fost transportați, cu o aeronavă militară, la Centrul medical regional american din Landstuhl, Germania, pentru investigații medicale complete și pentru îngrijiri de specialitate. Ofițerul, în vârstă de 23 de ani, este căsătorit, nu are copii și se află la prima misiune într-un teatru de operații, iar subofițerul, în vârstă de 37 de ani, este căsătorit și are un copil, fiind la a treia misiune, după una în Irak (2008) și alta în Afganistan (2011).

Forțele Terestre Române asigură un medic, ofițer de legătură la spitalul din Germania, pentru a facilita sprijinul acordat răniților și comunicarea cu familiile acestora și cu Ministerul Apărării Naționale.

Cei patru militari din Batalionul Protecția Forței „Rechinii Albi” au fost răniți, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ceaiul bogat în vitamina K care te ajută să ții glicemia sub control. Mulți care suferă de diabet nu știu de el
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
În SUA, teoria conspirației despre „dârele chimice” capătă avânt pe fondul dezbaterilor despre geoinginerie
MediaFlux
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)