Premieruk Slovac: Cotele obligatorii pentru refugiaţi sunt TERMINATE din punct de vedere politic

Cotele obligatorii pentru redistribuirea refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene sunt 'terminate din punct de vedere politic', a estimat luni Robert Fico, premierul Slovaciei, țara care asigură președinția rotativă a Consiliului UE. 
Alina Costache
26 sept. 2016, 18:38
Premieruk Slovac: Cotele obligatorii pentru refugiaţi sunt TERMINATE din punct de vedere politic

Unele state est-europene s-au opus vehement deciziei adoptate prin majoritate calificată, anul trecut în luna septembrie la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), care prevede redistribuirea între statele UE a 160.000 de migranți aflați în prezent în Grecia și Italia. Această decizie a fost contestată de Ungaria și Slovacia la Curtea de Justiție a UE.

‘În mod clar, astăzi cotele divizează UE, prin urmare cred că ele sunt terminate din punct de vedere politic’, a spus Fico în fața presei la Bratislava, informează Agerpres.

În timp ce blocul comunitar depune eforturi să se arate unit în contextul deciziei britanicilor de a ieși din UE, liderii europeni au evitat în ultima vreme abordările ce pot amplifica divergențele, cum este cazul cotelor obligatorii de refugiați, ei concentrându-se în schimb, în problema crizei provocate de valul de migranți, pe protejarea frontierei externe a blocului comunitar și pe cooperarea cu țările de origine ale solicitanților de azil.

Citeşte şi Merkel cere UE să încheie acorduri pentru limitarea migraţiei cu Egiptul şi Tunisia

Potrivit agenției Reuters, la summitul european informal desfășurat luna aceasta la Bratislava, cancelarul german Angela Merkel a făcut un pas înapoi în demersul ei insistent de a-și convinge partenerii europeni să accepte cotele obligatorii, ea fiind de acord să lase o portiță de ieșire statelor est-europene acceptând propunerea lor de ‘solidaritate flexibilă’, scrie Agerpres.

‘Ceea ce țările Grupului de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) spun în continuu de un an și jumătate devine acum politica oficială a UE’, a mai menționat premierul Fico în declarația dată luni.

‘Dacă cineva dorește să divizeze Europa, lăsați-l să pună cotele pe masă, iar cine dorește să unească Europa, lăsați-l să propună un concept diferit de combatere a imigrației ilegale’, a conchis șeful executivului slovac.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Câte voturi trebuie să recupereze Lasconi pentru a prinde turul doi. Marile orașe au început numărătoarea
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e pe locul 2 acum
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după numărarea a 75% din procesele verbale
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”