Standard and Poor’s estimează că Zona Euro şi Marea Britanie vor evita recesiunea

Marea Britanie și zona euro vor evita recesiunea dar se vor confrunta cu o creștere economică mai lentă, ca rezultat al deciziei alegătorilor din Regatul Unit de a vota pentru ieșirea țării din UE (Brexit), se arată într-un raport al agenției de evaluare financiară Standard & Poor's publicat miercuri, transmite Reuters.
Iulian Tudor
28 sept. 2016, 14:29
Standard and Poor's estimează că Zona Euro şi Marea Britanie vor evita recesiunea

„Pe scurt, nu a căzut cerul de nicio parte a Canalului Mânecii, contrar temerilor că Marea Britanie va intra rapid în recesiune, precipitând o încetinire accentuată în zona euro”, a afirmat Jean-Michel Six, economist șef al S&P pentru Europa.

În 4 august, Banca Angliei (BoE) a adoptat o decizie istorică: reducerea dobânzii de referință, pentru prima dată din 2009, pentru a stimula creșterea economiei, afectată de incertitudinile privind ieșirea Marii Britanii din UE. De asemenea, Banca Angliei a reluat programul de achiziții de active și a anunțat că va cumpăra obligațiuni guvernamentale de 60 de miliarde de lire sterline pentru a atenua impactul votului din 23 iunie.

Pentru a stimula economia, Banca Angliei a lansat două noi scheme, una prin care va achiziționa obligațiuni ale companiilor, în valoare de 10 miliarde de lire sterline, și o alta, de până la 100 de miliarde de lire sterline, pentru a se asigura că băncile mențin creditarea chiar dacă a fost redusă dobânda de referință.

Deciziile BoE au calmat piețele financiare iar agenția de evaluare financiară se așteaptă ca piața imobiliară din Marea Britanie să nu înregistreze o „aterizare periculoasă” din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor.

Citeşte şi Efectele Brexitului: Trei sferturi dintre directorii de companii din Marea Britanie vor să-şi mute sediile în afara ţării

S&P estimează că PIB-ul Marii Britanii va înregistra o creștere de 1,8% anul acesta, de 1% anul viitor și de 1,1% în 2018.

Referendumul din 23 iunie nu va afecta doar Regatul Unit ci și restul economiei europene, prin câteva canale de transmisie, în special incertitudinile, investițiile, comerțul și migrația, a avertizat recent Comisia Europeană.

Marea Britanie nu face parte din zona euro dar, fiind una din cele mai mari economii din UE, este un important partener comercial. Rezultatul referendumului din Marea Britanie a sporit volatilitatea de pe piețele financiare și a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De ce au, de fapt, prosoapele o linie ciudată pe ele. Așa sunt și la hotel, dar și cele pe care le cumperi pentru casă
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Preparatul cu care dai lovitura de Paște. Face senzație pe orice masă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul