Boc: Apostu a avut şi are o contribuţie majoră la dezvoltarea Clujului

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seară, că primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, "a avut şi are o contribuţie majoră" la realizarea proiectelor de dezvoltare ale municipiului, însă, "din punct de vedere juridic, este altceva", el beneficiind, ca orice cetăţean, de prezumţia de nevinovăţie.
Romania TV
15 nov. 2011, 17:51
Boc: Apostu a avut şi are o contribuţie majoră la dezvoltarea Clujului

Premierul Emil Boc a declarat, după întâlnirea de la Prefectura Cluj cu reprezentanţi ai administraţiei locale din partea PDL, că locuitorii judeţului trebuie să ştie că priorităţile sunt cunoscute de către reprezentanţii administraţiei publice locale, iar proiectele sunt în implementare, administraţia PDL fiind „sub control” la Cluj.

„Concluzia după întâlnirea avută este că administraţia PDL este sub control la Cluj, proiectele îşi văd de drum şi merg mai departe. Oricine de bună credinţă poate face diferenţa dintre Clujul lui Funar şi actualul municipiu. Diferenţele sunt enorme şi proiectele de dezvoltare se cunosc, de la centuri de ocolire la străzi, tramvai, sală polivalentă, stadion, acestea s-au realizat sau sunt în curs de implementare. Primarul Sorin Apostu a avut şi are o contribuţie majoră la realizarea acestor proiecte de dezvoltare ale Clujului. Din punct de vedere juridic, este altceva, el beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi aşteptăm rezultatele din instanţă. Administraţia PDL îşi urmează cursul, iar oamenii trebuie să ştie că priorităţile sunt cunoscute, iar proiectele sunt în implementare”, a spus Boc.

Premierul a precizat că, la fel cum se rezolvă probleme la nivelul ţării, se încearcă rezolvarea lor şi la Cluj, din punct de vedere administrativ.

„Indiferent de situaţia juridică şi personală la un moment dat, lucrurile sunt sub control”, a spus Boc.

La întâlnire de la prefectura Cluj au participat, printre alţii, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, liderul consilierilor judeţeni PDL Alexandru Coroian, viceprimarul din Cluj-Napoca Radu Moisin, mai mulţi consilieri locali PDL din Cluj-Napoca, precum şi primarul din Turda, Tudor Ştefănie, cel din Huedin, Mircea Moroşan, şi cel din Gherla, Ovidiu Drăgan.

Întâlnirea s-a desfăşurat cu uşile închise.

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Statul cere banii de la români. Obligația, trecută direct în lege. Poliția intervine imediat
Playtech.ro
Antena 1, anunț oficial! S-a aflat data: Când începe Asia Express 2024
DailyBusiness
În atenția tuturor clienților băncilor din România: se schimbă legislația. Care vor fi noile reglementări din 2025
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Revine o escrocherie celebră în România. A făcut furori acum două decenii
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
Maghiarii ne dau lecții. Au făcut anunțul chiar în România. Umilința e prea mare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
David Popovici câștigă medalia de aur la proba de 200 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris
MediaFlux
BANI de la Guvern pentru nevoiași. ROMÂNII primesc echivalentul a 50 de EURO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!