Referindu-se la modul în care a fost luată decizia ca partidul să fie condus de un președinte unic, Blaga a afirmat că discuția a durat două ore și jumătate, iar la final a fost trasă „concluzia care se impunea”.
„A fost o discuție de mai bine de două ore, dar într-un partid serios cum e PNL (…), cu argumentele unora dintre colegi, contra-argumentele altora, am tras concluzia care se impunea. Colegii, după două ore și jumătate de discuții, cu doar un vot împotrivă și patru abțineri — și votul nu a fost din Ardeal — au susținut acest lucru: partidul trebuie să fie și mai unit”, a precizat Blaga, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă acest lucru ar fi un pas înapoi pentru vechiul PDL, el a răspuns: „Nici pe departe, noi suntem un singur partid. Că nemulțumiți vor fi (…), așa e viața”.
Consiliul Național de Coordonare al Partidului Național Liberal va fi organizat sâmbăta viitoare pentru validarea deciziei privind preluarea președinției unice de către Alina Gorghiu și împuternicirea europarlamentarului Daniel Buda ca să semneze listele pentru alegerile parlamentare.