Băsescu: M-ar surprinde dacă Codruţa nu ar dispune supravegherea nepoţeilor mei

Traian Băsescu a răspuns, pe Facebook, celor care i-au reproşat criticile aduse Codruţei Kovesi, pe care-i numeşte ”deontologi”, el inventariind acţiunile procurorilor împotriva sa şi a familiei sale şi comentând că nu l-ar surprinde dacă procurorul-şef al DNA ar dispune măsuri de supraveghere împotriva nepoţilor săi.
Filip Stan
02 oct. 2016, 20:37
Băsescu: M-ar surprinde dacă Codruţa nu ar dispune supravegherea nepoţeilor mei

„De ce ? Păi uitaţi de ce, deontologilor ! Pe 21.12.2014, după 44 ani şi 6 luni, mi-am terminat mandatul în serviciul public şi al statului. Reacţia statului pe care l-am servit a fost următoarea: În 3 luni, la cererea Procurorului General Niţu, îmi erau redeschise nu mai puţin de cinci dosare penale şi eram făcut şi inculpat într-un dosar pentru o aşa zisă ameninţare urmare a unei reclamaţii susţinută de 120 parlamentari PSD, iar în alt dosar deveneam suspect pentru spălare de bani, dosar ce fusese închis cu mulţi ani în urmă pentru că nu exista fapta reclamată de voiculescianul Ciuvică”, îşi începe Traian Băsescu postarea.

El continuă cu exemplele afirmând că sechestrul pus pe terenul cumpărat de Ioana Băsescu la Nana a fost abuziv, că fratele său, Mircea Băsescu, a fost condamnat „în urma unei înscenări odioase”, că dosarul ginerelui său este „măsluit”, iar nepotul lui a fost trimis în judecată în urma „unei provocări ordinare”.

„Fiica, inculpată pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani şi supusă unui regim extrem de dur de supraveghere a comunicaţiilor, ambiental, filaj şi provocatori echipaţi şi instruiţi de DNA. Prima consecinţă a fost pierderea solicitărilor pentru lucrări notariale”, încheie Băsescu seria exemplelor.

Potrivit news.ro, fostul preşedinte o acuză pe Codruţa Kovesi că i-a urmărit familia în mod deliberat. „M-ar surprinde dacă Codruţa nu ar dispune măsuri de supraveghere şi pentru nepoţei pentru că au început toţi trei să meargă şi să vorbească la telefon. Un filaj ceva, nişte provocatori, ceva interceptări ar mai putea aduce ceva aplauze. Ce dacă sunt mici, şi ei pot fi scoşi pe scările DNA cu cătuşe la mânuţe, spre gloria Codruţei”, a scris Băsescu.

El susţine că, prin criticile aduse lui Kovesi, nu face decât să-şi apere familia împotriva unor reprezentanţi incorecţi ai statului.

„Hai deontologilor, strângeţi pumnul muncitoreşte, încleştaţi fălcile şi răcniţi precum Ponta şi clica lui pe stadioane şi în pieţe: «Băsescu la puşcărie!» Acum pricepeţi, deontologilor?”, şi-a încheiat Băsescu postarea.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”