Tu ţipi la copilul tău? Iată cum să scapi de acest obicei

Una dintre greşelile frecvente pe care le fac părinţi şi pe care o regretă imediat ce-au făcut-o este ţipatul la copii. Nu e părinte care să nu fi fost luat de val şi să nu ţipe la copilul lui măcar o dată. Ce este de făcut pentru ca un părinte să renunţe la acest obicei sau măcar să il rărească? Iată câteva sfaturi oferite de psihologi.
Romania TV
03 oct. 2016, 07:48
Tu ţipi la copilul tău? Iată cum să scapi de acest obicei

Laudă faptele bune şi nu vei mai fi nevoit să ţipi la copii

Copiilor le place atenţia părinţilor; ei primesc atenţie de la acestia şi atunci când sunt lăudaţi şi atunci când sunt certaţi. Iar dacă ţipi la ei, deja le-ai acordat atenţie.

Dacă mai mult îi cerţi şi ţipi la ei decât să îi lauzi şi să le spui vorbe bune, ei vor continua să aibă – la nivel inconştient – un comportament negativ pentru ca tu să reacţionezi. Indicat este să sporeşti numărul momentelor în care îi lauzi de fiecare dată când au făcut ceva bun şi să ţii sub control faptele rele.

Citeşte şi  Educaţie copii: 20 de vorbe sau fapte ale părinţilor care induc copiii în eroare

Pune-te în locul lor înainte să ţipi la copii

Înainte să ţipi, pune-te puţin în pielea copilului. Ţie-ţi face plăcere când cineva ţipă la tine? Cu siguranţă nu! Şi atunci, de ce ar duce la ceva bun pentru copilul tău faptul că ţipi la el?

Părinţii au menirea de a-i ridica pe copii, de a le da aripi, nu de a-i doborî. Atunci când ţipi la copil rişti să-i afectezi respectul de sine şi valoarea sinelui. Adu-ţi aminte cum te simţi când ţipă un superior la tine: insignifiant, jignit, jenat, rănit.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul german care va deschide o nouă fabrică în România. Vor fi 1500 de locuri de muncă, investiția e de sute de milioane de euro
Capital.ro
Aceste anvelope trebuie schimbate! Toți șoferii sunt obligați. Risc de derapaj
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Regula celor 5 secunde. Sfaturi de la experți pentru a rezolva conflictele în cuplu
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Simona Halep a făcut anunțul despre copil: Acesta este viitorul pe care mi-l doresc!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Cutremur de 7,2 Magnitudine Loveste Coasta de Est a Peninsulei Kamceatka din Rusia: Alertă de Tsunami Emitată
MediaFlux
SECRETUL lui DONALD TRUMP! S-a AFLAT de ABIA ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...