Funcţionarii publici intră în grevă generală de la 31 octombrie, pe o perioadă nedeterminată

Angajaţii din administraţia publică locală vor relua acţiunile de protest, iar în 31 octombrie vor declanşa greva generală pe perioadă nedeterminată, a transmis, luni, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA).
Iulian Tudor
03 oct. 2016, 10:59
Funcţionarii publici intră în grevă generală de la 31 octombrie, pe o perioadă nedeterminată

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie anunţă că decizia a fost luată în Conferinţa extraordinară a federaţiei, iar „pentru a elimina orice motiv al Guvernului de a contesta legalitatea participării la grevă a salariaţilor” va fi iniţiată din nou procedura pentru strângerea de semnături, deoarece tabelele iniţiale conţin acordul pentru participarea la greva generală pe perioadă nedeterminată care era programată în 19 iulie, se arată într-un comunicat transmis de FNSA.

Revendicările angajaţilor din administraţie vizează acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în condiţiile în care acum unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu, şi acordarea voucherelor de vacanţă.
 
Menţionam că aceste solicitări au fost formulate ca şi măsuri compensatorii pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală şi celelalte categorii de bugetari, până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare, act normativ pe care îl solicităm de peste 10 ani„, spun reprezentanţii FNSA, într-un comunicat de presă.  
 
Mii de sindicalişti din administraţia locală afiliaţi FNSA au fost în 12 iulie în grevă de avertisment de o zi, iar în 5 iulie au oprit timp de o oră activitatea la toate ghişeele din primării şi consilii judeţene. Aceştia programaseră şi o grevă generală în 19 iulie, însă au suspendat acţiunea de protest, în urma negocierilor cu vicepremierul Vasile Dîncu, acesta asigurându-i că până în luna septembrie solicitările le vor fi soluţionate.

CITEŞTE ŞI: Grevă GENERALĂ în toate spitalele din ţară pe 31 octombrie

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Limba îndepărtată care se aseamănă cu româna și care are o mulțime de cuvinte la fel. Cum se spune, de fapt, la dușman, murdar sau cioban
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Marea Autostradă, aproape gata. Se va circula ca pe circuitul de Formula 1
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul