Ai leziuni la nivelul mucoasei orale, pete albe sau roşii, noduli, suprafeţe neregulate, mărite ca volum, sângerări spontane la nivelul leziunii? Dacă oricare dintre aceste simptome persistă pentru mai mult de 3 săptămâni, mergi la medicul specialist, pentru că acestea pot fi semnele acestui tip de cancer.
„Dintre pacienţii noştri, doar 5% vin pentru un control de rutină, ceea ce face greu, ca să nu spunem imposibilă, o diagnosticare precoce eficientă„, susţine dr. Cristian Irimia, medic stomatolog.
Fumatul, consumul de alcool, agenţii infecţioşi, factorii nutriţionali şi cancerele dezvoltate de-a lungul timpului, reprezintă principalii factori de risc pentru apariția acestui tip de cancer. Printr-o campanie iniţiată de European Head and Neck Society, alături de European Cancer Patient Coalition, medici din toată ţara sunt invitaţi să ofere consultaţii gratuite.
„Sunt numeroşi parteneri care au înţeles importanţa acestor consultaţii şi mai ales necesitatea de a le oferi gratuit. Există deja această posibilitate în Braşov, Bucureşti, şi Giurgiu. Unii dintre aceștia au participat şi în 2015. Anul trecut, dintre cei 100 de români consultaţi, doi au avut nevoie de investigaţii suplimentare pentru că prezentau simptome suspecte. Am spune că nu e mult, dar dacă ne gândim că vorbim despre două vieţi, lucrurile se schimbă. Ceea ce ne-a surprins este faptul că peste 50% dintre cei consultaţi nu făceau legătura între obiceiuri vicioase de tip fumat, consum de alcool, aspecte ale vieţii intime, şi apariţia acestui tip de cancer„, spune Alina Comănescu, fondatorul Asociaţiei Sănătate pentru Comunitate.
„În România, campania este susţinută de europarlamentarul Daciana Sârbu, vicepreşedinte al Comisiei de Mediu şi Sănătate Publică din Parlamentul European. Mai toţi vorbesc despre cancerul de sân, cancerul de col, şi mai puţin despre aceste forme care există şi şi, din păcate, nu mai sunt atât de rare. Sunt cumva necunoscute, de aici şi necunoaşterea simptomelor. De exemplu, o răguşeală nu ne duce cu gândul la cancer. Sau nişte dureri în gât. Nu e niciodată prea mult să mergem la un medic, trebuie să avem cultura acestor examene medicale anuale şi, atunci când este cazul, să mergem spre specialişti. Un stil de viaţă sănătos ar trebui să fie o preocupare zilnică pentru fiecare dintre noi. Să avem grijă ce mâncăm, să facem sport, dacă se poate să nu fumăm, să nu consumăm alcool foarte des”, consideră Daciana Sârbu, vicepreşedinte al Comisiei de Mediu şi Sănătate Publică din Parlamentul European.
La debutul campaniei, medici din oraşele Braşov, Bucureşti, şi Giurgiu, au oferit peste 200 de consultaţii gratuite, cu posibilitatea de a cuprinde în program şi alţi voluntari.
Citeşte şi Semne că ai putea avea cancer