Bărbatul care a accidentat mortal doi copii în Galaţi, apoi a fugit, a fost adus sub escortă în România

Ivanciu Corcioveiu, bărbatul care nu avea permis de conducere şi a accidentat mortal cu maşina doi copii în localitatea Folteşti din judeţul Galaţi, apoi a fugit de la locul accidentului, a fost adus, miercuri, în România, la aproximativ trei săptămâni după ce a fost depistat de autorităţile italiene, informează Poliţia Română.
Filip Stan
05 oct. 2016, 05:05
Bărbatul care a accidentat mortal doi copii în Galaţi, apoi a fugit, a fost adus sub escortă în România

Ivanciu Corcioveiu avea emis pe numele său un mandat european de arestare preventivă. El se afla de trei săptămâni în custodia autorităţilor italiene după ce a fost depistat în oraşul Florenţa, scrie News.ro.

”Poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – IGPR au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 23 de ani, pe numele căruia este emis un mandat european de arestare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, arată Poliţia Română.

Alţi doi presupuşi complici ai lui Ivanciu Corcioveiu se află în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că l-ar fi ajutat să fugă din ţară. 

Pe 6 septembrie, poliţiştii din Galaţi au fost sesizaţi, printr-un apel la 112, că în localitatea Folteşti a avut loc un accident în urma căruia doi copii au fost loviţi, iar şoferul a părăsit locul faptei.

La faţa locului, s-au deplasat poliţişti de la Serviciul Rutier care, în urma verificărilor, au stabilit că un tânăr de 23 de ani, fără permis de conducere, care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria dinspre municipul Galaţi către oraşul Târgu Bujor, pe DJ 242, în dreptul primăriei din localitatea Folteşti, a accidentat doi copii de opt şi nouă ani, aflaţi pe acostamentul din partea dreaptă a drumului.

Ivanciu Corcioveiu a mai fost prins de către poliţişti conducând fără permis în localitatea Fârţăneşti la sfârşitul lunii iunie, el fiind trimis în judecată.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Este cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă o rostești zilnic. Sunt doar câteva cuvinte
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat prins cărând cadavrul unei femei pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'