Zeci de prahoveni au primit şi continuă să primească mesaje cu conţinut denigrator la adresa PDL: „DNA: Cornel Anastase (tatăl Robertei Anastase -n.r.) – salariu Conpet 8.000 de euro pe lună. Adina Dobre (soţia candidatului PDL la CJ Prahova -n.r.) – salariu Conpet 6.850 euro pe lună”.
Un alt mesaj, care are ca expeditor „Wikileaks” şi care se şterge automat din telefon după ce a fost citit, arată că PDL se face vinovat de „devalizarea ţării”.
În replică la aceste mesaje, de pe numere de telefon mobil la care nimeni nu răspunde, prahovenii primesc alte mesaje, în care USL este acuzată că ar fi trimis SMS-urile cu conţinut denigrator.
„Cosma şi Bădescu (candidaţii USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, respectiv Primăria Ploieşti – n.r.) pierd alegerile. Sunt disperaţi şi transmit mesaje false, unele semnate DNA. Ignoraţi-le”, se arată în SMS-urile trimise de către expeditori necunoscuţi. Aceleaşi SMS-uri conţin îndemnuri la vot anti-USL şi pro-PDL.