IPP: Legea dării în plată nu este nici o lege socială, nici de protecţie a consumatorului

Legea dării în plată nu este nici o lege socială, nici una de protecție a consumatorului, potrivit concluziilor unui studiu de impact al Institutului pentru Politici Publice (IPP) asupra efectelor acestui act normativ la patru luni de la adoptare, prezentat miercuri într-o dezbatere publică la Facultatea de Drept din București.
Filip Stan
05 oct. 2016, 12:08
IPP: Legea dării în plată nu este nici o lege socială, nici de protecţie a consumatorului

„Încă din aprilie 2016 avertizam asupra unor potențiale probleme majore în aplicarea legii, probleme legate de lipsa unei viziuni a legii, am spus deja de dilema măsurii sociale versus lege de protecție a consumatorilor, în realitate, din punctul nostru de vedere, nu este nici una, nici cealaltă”, a declarat, miercuri, directorul IPP, Elena Tudose.

Ea a arătat că o altă problemă a legii este reprezentată de profilul celor care vor beneficia de pe urma aplicării ei — nu doar persoanele fizice cu probleme în a-și achita creditele, ci și societăți comerciale.

„Printre primii care beneficiază de această lege nu sunt neapărat cei care nu mai fac față sarcinilor financiare, ci dimpotrivă, sunt oameni care notifică pentru darea în plată al doilea imobil, terenuri și vin din zone ale țării care nu sunt neapărat grevate de o situație economică precară. Este vorba de debitori cu plasamente imobiliare nerentabile, inclusiv terenuri”, a explicat Elena Tudose.

Directorul IPP a precizat că Legea nu a rezolvat problema de fond — accesibilitatea unei locuințe pentru cetățeanul de rând sau soluții reale pentru aceia care nu mai fac față sarcinilor financiare — ci, dimpotrivă, a avut un efect de bumerang.

„Legea privind darea în plată (…) a generat o serie de efecte serioase asupra politicilor de locuire în România, din păcate nu dintre cele mai fericite. Legea nu este o soluție pentru debitorii cu probleme de solvabilitate, întrucât incumbă costuri suplimentare, iar finalitatea o reprezintă, practic, evacuarea locuinței. Așa cum anticipam din aprilie, această lege nu a dus la o îmbunătățire a condițiilor generale de trai, inclusiv cele de acces la o locuință, în schimb a reușit să genereze o mulțime de notificări adresate instanțelor de judecată, respectiv ridicarea a numeroase excepții de neconstituționalitate. Un alt potențial efect al legii, prea puțin discutat în acest moment, este impactul pe care această lege îl poate genera la nivelul atragerii investițiilor străine, respectiv o serie de alte aspecte (…) legate de mărirea plafoanelor disponibile pentru creditele de tip Prima Casă și pe presiunea pusă pe bugetul de stat în aceste condiții, (…) potențiala creștere a piețelor de chirii și, nu în ultimul rând, riscul de infringement din partea Comisiei Europene”, a arătat Tudose, conform Agerpres.

Ea a mai explicat că numărul de potențiali beneficiari ai legii anunțat la vremea respectivă de către inițiatori era disproporționat, mai mare decât în realitate.

„Deputatul de numele căruia este legată Legea dării în plată ne vorbea despre aproape 800.000 de familii care vor face acest lucru. Astăzi, la patru luni, vorbim de circa 4.000 de notificări de dare în plată, numărul oficial anunțat de Banca Națională a României”, a mai declarat directorul IPP.

Tudose a afirmat că legea nu face distincție între cei care nu mai pot să-și plătească creditul și cei care nu mai vor, iar 10% notifică pentru dare în plată pentru cel puțin două imobile, sunt notificări și din partea unor societăți comerciale și există și notificări pentru darea în plată a unor terenuri.

Șeful Direcției de stabilitate financiară a BNR, Eugen Rădulescu, a arătat că 553 de debitori care au apelat la darea în plată au făcut-o pentru cel puțin două credite, un caz spectaculos fiind reprezentat de o persoană care a apelat la această procedură pentru opt credite.

Potrivit studiului IPP, aproape 90% dintre români apreciază necesitatea unei legi cu caracter social care să vină în sprijinul celor care nu pot suporta costurile unui credit, însă în realitate caracterul social al legii este diluat de lipsa alternativelor de locuire pentru cei care dau în plată imobilul cu destinație de locuință.

Cifrele arată că valoarea medie a unui credit dat în plată este de două ori mai mare decât valoarea medie a oricărui alt credit pentru achiziție sau investiție imobiliară, respectiv aproximativ 34.500 euro valoarea medie a creditului pentru investiții imobiliare cu garanții imobiliare, în timp ce valoarea medie a creditului notificat pentru dare în plată este de circa 64.000 de euro.

În cele patru luni au fost înregistrate 3.907 de notificări, dintre care au fost contestate 67%, în timp ce 7% au avut ca finalitate acte de dare în plată. Pe rolul instanțelor de judecată s-au înregistrat 2.634 de contestații ale băncilor.

IPP avertizează că această lege va duce la deteriorarea condițiilor de locuit pe fondul iminentei creșteri a chiriilor, peste valoarea unei rate de credit pentru locuință.

„Dată fiind starea actuală a situației locative din România — printre cele mai precare din Europa, darea în plată nu face altceva decât să agraveze problemele locative ale românilor, în special ale tinerilor, cărora le blochează practic accesul la un credit pentru achiziționarea unei locuințe. Prin comparație, darea în plată poate stimula însă dezvoltarea unei piețe a chiriilor — un efect corelativ prea puțin analizat în prezent. În plus, darea în plată va avea efecte negative asupra fondului locativ (nu stimulează construcția de locuințe noi, de calitate)”, se arată în studiul IPP.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii sunt obligați
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
România, pe podium la Campionatul Mondial de Stand Up Paddling
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy