Marian Munteanu: Obiectivul Alianţei Noastre România, promovarea oamenilor de valoare

Principalul obiectiv al partidului Alianța Noastră România este promovarea oamenilor de valoare, în toate domeniile, a declarat liderul formațiunii, Marian Munteanu, miercuri, la Craiova.
Romania TV
05 oct. 2016, 20:02
Marian Munteanu: Obiectivul Alianţei Noastre România, promovarea oamenilor de valoare

„Alianța Noastră România este un partid cu totul nou, care are într-o proporție covârșitoare oameni care nu au făcut politică sau care au fost membri în unele partide încercând să facă câte ceva. (…) Unul din principalele noastre obiective este să sprijinim promovarea unor oameni de valoare, cinstiți, competenți, patrioți autentici. Acestea sunt cuvintele cheie: cinste, competență și patriotism. De asta este nevoie în România”, a susținut afirmat Marian Munteanu, în cadrul unei conferințe de presă.

El a anunțat că formațiunea politică a făcut parteneriat cu PNȚCD, subliniind că liderul țărăniștilor Aurelian Pavelescu nu va candida la alegerile parlamentare, „deși a fost invitat, ca și alte personalități ale partidului”.

În context, el a susținut că cele două formațiuni sprijină aceleași valori, iar din acest punct de vedere parteneriatul este unul firesc.

„În tinerețea mea am avut șansa să fiu alături de domnul Corneliu Coposu, Ion Rațiu — personalități mari ale țării noastre și lideri de seamă ai PNȚCD care au venit să pună umărul și să nu ceară nimic. Este un partid care are o tradiție importantă, pe care eu o respect, și care a venit să ne sprijine. Aurelian Pavelescu a fost colegul meu de facultate”, a mai spus Munteanu.

Spynews
Horoscop săptămânal 1 - 7 iulie: Leii vor avea o periodă agitată
Bzi.ro
Anda Adam a cheltuit o sumă uriașă pe florile de la nuntă! Cu banii ăștia îți cumperi o garsonieră în București!
Fanatik.ro
Țările în care locuiesc cei mai mulți oameni obezi. Ce loc ocupă România
Capital.ro
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie 2024
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din rochie! Mădălina Ghenea, GAFĂ de INFARCT în dormitor, a arătat TOT
DailyBusiness
Bani GRATIS pentru românii cu copii mici! Ce trebuie să facă pentru a-i primi?
Adevarul
Neptun: În plin sezon estival, turiștii împart plaja cu utilajele. „Este puțină plajă activă, se face speculă cu șezlongurile” FOTO VIDEO
Spynews
Florin Salam, înțepătură dură pentru Bogdan de la Ploiești! Să facă referire la Cristina Pucean? „Ce au avut ei...” / VIDEO
Spynews
”Să zică mersi că nu i-au dat ăia două, trei palme”. Florin Salam, declarații acide la adresa lui Bogdan de la Ploiești, după scandalul de la nuntă! Artistul a fost dat afară de la eveniment / VIDEO
Evz.ro
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
wowbiz.ro
Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta
Cancan.ro
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Playsport.ro
Andreea Mantea n-a mai ascuns NIMIC! Imaginile astea ar trebui interzise! Cum s-a lăsat pozată pe plajă
kanald.ro
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru construcția autostrăzii Sibiu - Piteşti
Capital.ro
5 ani de închisoare. Interzis pentru stăpânii de câini. Îți face dosar penal
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de tras palme între femei!
stirilekanald.ro
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
substantial.ro
Șpagă de zeci de mii de euro pentru aviz de la Autoritatea Aeronautică Română
MediaFlux
De ce AU SCĂZUT PENSIILE. Explicații de la Casa Națională de Pensii
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?