Sesizare privind plagiatul lui Kovesi, depusă de aceeaşi persoană care a reclamat şi lucrările lui Ponta, Oprea şi Tobă

Profesorul Cristian Dogaru de la University Campus Suffolk din Anglia a depus vineri la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior o sesizare vizând lucrarea de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. El cere ca teza acesteia să fie analizată împreună cu documentul referitor la plagiat publicat în urmă cu patru ani de Grupul de Investigaţii Politice.
Iulian Tudor
07 oct. 2016, 10:18
Sesizare privind plagiatul lui Kovesi, depusă de aceeaşi persoană care a reclamat şi lucrările lui Ponta, Oprea şi Tobă

Cristian Dogaru spune în sesizarea transmisă că noile acuzaţii de nerespectare a standardelor de etică profesională care trenează nerezolvate asupra procurorului şef al celei mai importante instituţii anticorupţie din ţară „pot aduce un prejudiciu grav de imagine şi credibilitate justiţiei din România”.

Cristian Dogaru menţionează că, deşi în mod normal o decizie a unui consiliu naţional de etică ar trebui să fie definită, lucrarea lui Kovesi poate fi analizată, el invocând precedentul Victor Ponta.

Conform sesizării, prezentate de Hotnews, Cristian Dogaru precizează că teza de doctorat poate fi obţinută de la Unversitatea de Vest din Timişoara, unde a fost susţinută de către Kovesi, restul documenelor fiind disponibile „în domeniul public”. Pentru urgentarea analizei, Dogaru pune la dispoziţie şi documentele, indicând adresa unui site.

El ţine să precizeze că, personal, consideră că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi respectă normele de etică academică dar, nefiind împuternicit să ia o decizie în acest sens, solicită analiză şi decizie din partea CNATDCU.

Sesizarea se încheie cu formula „în aşteprea unui răspuns grabnic”, precizează News.ro.

Cristian Dogaru este cel care, alături de alţi trei profesori, a despus sesizări privind lucrările de doctorat ale lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Neculai Onţanu şi Petre Tobă.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, în mai 2002, că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat. GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit în iulie 2012 că procurorul general Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat. 

Sebastian Ghiţă a înregistrat, pe 27 septembrie, la Parchetul ICCJ un autodenunţ, în care a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea raportului în care se arăta că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi nu este un plagiat, el susţinând că era un raport care a fost ”scris în Guvernul României”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Concertul de colinde organizat de Prințesa Kate la Westminster Abbey, difuzat după o lună
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?