Spondiloza cervicală este o boală degenerativă, fiind vorba de uzarea articulaţiilor coloanei cervicale. Este o afecţiune întâlnită în special la persoanele care petrec mult timp pe scaun, la birou.
Afecţiunea apare mai ales după vârsta de 40 de ani şi evoluează în timp. Afectează ambele sexe, dar la bărbaţi apare la o vârstă mai tânără, spre deosebire de femei. Persoanele care au rude diagnosticate cu spondiloză cervicală, cele obeze sau care au suferit o leziune la coloană sunt mai predispuse la această afecţiune.
Citeşte şi Patru exerciţii care elimină instant durerile de spate
Printre simptomele spondilozei cervicale, se numără:
– durerea, simptomul principal
– durere la nivelul coloanei vertebrale cervicale percepută local sau care iradiază în umăr, omoplat, braţ
– durere de cap cronică
– înţepături,furnicături, amorţeli şi scăderea forţei musculare la nivelul braţului
– dificultăţi de coordonare a mişcărilor
– vertij
– gât înţepenit
Pentru diagnosticarea bolii este nevoie de o anamneză a pacientului, cât şi de examen clinic obiectiv (semnul Spurling, Hoffman, Lhemitte), potrivit medicului specialist ortopedie şi traumatologie Laura Bartoş. Mai poate fi nevoie de radiografie cervicală, rezonanţa magnetică, electromiografie şi mielografie cu scanare computer tomografică completă.
Citeşte mai mult pe click!sanatate.ro