CCR a amânat pronunţarea unei decizii în cazul legii privind darea în plată

Curtea Constituțională a României (CCR) va analiza, marți, 33 de sesizări privind neconstituționalitatea legii privind darea în plată, formulate de instituții bancare.
Iulian Tudor
10 oct. 2016, 13:32
CCR a amânat pronunţarea unei decizii în cazul legii privind darea în plată

UPDATE: Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, marți, pronunțarea unei soluții în cazul a 33 de sesizări privind neconstituționalitatea legii privind darea în plată, formulate de instituții bancare, potrivit unor surse din CCR.

Un număr de 20 de sesizări privind excepții de neconstituționalitate ale unor articole din Legea 77/2016 au fost formulate de Raiffeisen Bank. Celelalte sesizări care vizează fie doar unele articole, fie actul normativ în integralitatea sa au fost făcute de BCR, BRD, Banca Românească, Alpha Bank, UniCredit Bank, potrivit Agerpres.

Ședința publică în care vor fi analizate cele 33 de sesizări este programată să înceapă la ora 9,00, potrivit informațiilor publicate pe site-ul CCR.

Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a intrat în vigoare pe 13 mai.

„Consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii”, prevede actul normativ.

Potrivit acestuia, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un împrumut pentru a intra sub incidența legii sunt: titularul creditului trebuie să fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordării să nu depășească 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat să fie cu destinația de locuință. În plus, în lege se menționează că împrumuturile acordate prin programul „Prima Casă” nu intră sub incidența actului normativ.

Legea se aplică și debitorilor care au fost deja executați silit sau celor care se află în procedură de executare silită.

Prevederile actului normativ se aplică atât creditelor în derulare, cât și celor viitoare și implică raporturile juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionării creanțelor deținute asupra consumatorilor.

Băncile au anunțat încă de atunci că vor contesta legea dării în plată la CCR și au majorat avansurile pentru creditele ipotecare clasice.

Potrivit uzuanţei, CCR ar putea conexa toate aceste dosare, având în vedere că se referă la aceeaşi lege, iar criticile ridicate de avocaţii băncilor sunt similare.

În total, peste 500 de sesizări au fost făcute de reprezentanţii băncilor la acest act normativ, urmând ca judecătorii Curţii să decidă dacă marţi vor prelua criticile ridicate în toate aceste cazuri sau le vor dezbate în separat.

Numărul sesizărilor s-a dublat în mai puţin de o lună. La mijlocul lunii septembrie, existau aproximativ 250 de astfel de sesizări.

Având în vedere numărul mare de dosare aflate pe masa Curţii Constituţionale cu privire la Legea dării în plată, este puţin probabil ca judecătorii să ia marţi o decizie finală. Conform procedurilor, CCR poate solicita date suplimentare de la instituţii ale statului sau de la petenţi, în măsura în care consideră acest lucru necesar.

DailyBusiness
Ce opțiuni politice se conturează în turul 2 al alegerilor prezidențiale 2024
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
Capital.ro
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre lună și piramide
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Bradul perfect de Crăciun. Când îl cumperi ca să nu ai probleme
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
substantial.ro
China răspunde la amenințările tarifare ale lui Donald Trump
MediaFlux
DEZVĂLUIRI ȘOCANTE despre CĂLIN GEORGESCU! A RECUNOSCUT legătura cu RUȘII
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro