Vlad Mixich scrie, luni seară, pe pagina sa de Facebook, că în ultimii ani, inclusiv în cel petrecut la London School of Economics, şi-a concentrat 90% din energie şi din timp domeniului politicilor de sănătate şi farmacoeconomiei.
„M-am întors acasă aşa cum am promis şi, de mâine, voi continua la Agenţia Naţională a Medicamentului (din postura de vicepreşedinte). E una din cele mai tehnice instituţii din sistemul medical românesc şi mă bucur că pot să aplic aici, acasă nu altundeva, ce am învăţat de la cei mai buni din Europa în acest domeniu. Mă aşteaptă o perioadă de muncit până la săritul capacelor aşa că nu prea e prilej de felicitări. Mai degrabă de dat o mână (chiar două) de ajutor”, scrie Vlad Mixich, care lucrează ca cercetător asociat pentru The Economist Intelligence Unit şi LSE Health, potrivit news.ro.