Mişu Negriţoiu (ASF): Unii mi-au cerut să mă retrag, dar nu voi face asta

Am o carieră foarte lungă în serviciile financiare, unii spun că prea lungă, și mi s-a cerut chiar să mă retrag, dar nu voi face asta, a declarat, marți, Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), într-un forum de specialitate.
Filip Stan
11 oct. 2016, 07:12
Mişu Negriţoiu (ASF): Unii mi-au cerut să mă retrag, dar nu voi face asta

„Am o carieră foarte lungă în serviciile financiare. Unii spun că e o carieră prea lungă și chiar mi s-a cerut să mă retrag, dar nu voi face asta. Am primit două propuneri, una de la ING, pe care nu am putut-o accepta, iar a doua la ASF, pe care am acceptat-o ca pe o provocare. M-am alăturat acestui fenomen de reconstrucție al domeniului asigurărilor și suntem aproape de final cu acest demers. Planurile de viitor sunt în așteptare, la momentul actual”, a spus Negrițoiu.

Potrivit șefului ASF, la momentul actual tema principală pe domeniul asigurărilor o reprezintă polița obligatorie auto (RCA), un „tsunami” ce poate fi rezolvat atât în beneficiul consumatorului, cât și al asigurătorului, conform Agerpres.

Citeşte şi:  Mişu Negriţoiu, şeful ASF, a intrat în vizorul DNA. Ancheta procurorilor vizează dosarul Astra Asigurări

„Ne confruntăm cu acest tsunami al RCA și sperăm să trecem peste acesta în beneficiul consumatorului și asigurătorului. Știți foarte bine că, în 2015, Comisia Europeană a făcut acest exercițiu BSR (analiza Bilanțului și Testul de Stres, n.r.) pe care practic l-am inventat noi, ca țară și care vizează piața activelor. Până la urmă este vorba despre inovare și progres și nu totdeauna acest demersuri sunt apreciate. Mai avem în continuare lucruri de făcut. România are o problemă cu activele și cu Solvency II, în domeniul asigurărilor generale”, a subliniat Mișu Negrițoiu.

Președintele ASF participă, marți, la evenimentul ICAR 2016 — Forumul Internațional al Riscurilor Catastrofale, la care sunt prezenți, printre alții, Adrian Marin, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare din România (UNSAR) și Nicoleta Radu-Neacșu, director general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) România.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate de la numărătoarea paralelă
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
S-a împușcat în cap. Tragedie șocantă în România
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Caiacist în stare critică după o operațiune de amputare în Tasmania
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy