Întrevederea dintre cei oficiali a început cu momentul festiv de lansare a emisiunii de mărci poştale „Dincolo de frontierele cunoaşterii Laser Valley – Land of lights” care promovează simbolic programul de dezvoltare integrată a zonei Măgurele.
Programul, inițiat de Guvernul României pentru exploatarea potențialelor beneficii pe care le va genera proiectului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), este pilonul românesc al proiectului pan-european ELI, prima investiție majoră în infrastructura de cercetare de nivel mondial și prima infrastructură internațională din domeniul laserilor. Este o investiție europeană de pionierat, care utilizează fonduri structurale pentru dezvoltare regională.
„Acest proiect este o mare reușită a cercetării de vârf românești, țara noastră fiind unul din cei trei parteneri care urmează să dezvolte cu fonduri europene un proiect european în care laserul să poate fi folosit în cercetare. În România, însă, ne dorim să mergem dincolo de cercetare. Intenția noastră este să folosim cercetarea și dezvoltarea acestui proiect și ca sursă a dezvoltării locale”, a spus prim-ministrul Dacian Cioloș cu ocazia lansării mărcii poștale.
În cadrul discuțiilor care au urmat, prim-ministrul a subliniat angajamentul României de a continua punerea în aplicare a programelor europene în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării. S-au abordat evoluțiile sectorului de cercetare-inovare în România, cu această ocazie fiind reliefate principalele măsuri pe care Executivul le-a pus în aplicare pentru sprijinirea activității în acest domeniu. A fost, de asemenea, exprimat interesul României pentru facilitarea unui mai bun acces al cercetătorilor români la programele europene, precum Orizont 2020, și pentru creșterea sprijinului Uniunii în vederea dezvoltării unor inițiative în domeniul cercetării în regiunea Mării Negre.
Carlos Moedas: ELI – unul dintre cele mai inovatoare proiecte din Europa
Comisarul european pentru Cercetare, Știință și Inovare, Carlos Moedas, a declarat marți că proiectul ELI dezvoltat la Măgurele este unul dintre cele mai inovatoare de acest gen la nivel european, adăugând că, în viitor, rezultatele cercetărilor derulate pot fi generatoare de premii Nobel.
„Am avut oportunitatea să vizitez și proiectul ELI — ‘Infrastructura Luminii Extreme’, unul dintre cele mai inovatoare proiecte de acest gen din Europa, care deschide România către întreaga lume. Acolo am văzut cercetători din peste 20 de țări. Este un proiect care trece dincolo de știință, construiește un laser care într-o singură rază concentrează 10% din puterea Soarelui. De aceea, vreau să devin un ambasador al României și un ambasador al acestui proiect la nivel european”, a afirmat Carlos Moedas într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului.
Comisarul european a precizat că, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Măgurele, a fost interesat de cercetările privind „materia întunecată”, domeniu pe care-l vede ca pe „o revoluție a viitorului, având în vedere că în prezent se cunoaște doar 5% din materia Universului”.
Moedas a susținut că proiectele dezvoltate în cadrul ELI pot fi generatoare, în viitor, de „premii Nobel”.