Minune de Sf. Parascheva 2016. Elevii din Iaşi nu fac vineri ore

Orele vor fi recuperate de către profesori şi elevi în funcţie de cum decide fiecare profesor în parte. 
Filip Stan
12 oct. 2016, 05:37
Minune de Sf. Parascheva 2016. Elevii din Iaşi nu fac vineri ore

Vineri, cu ocazia Sfintei Parascheva şi a Sărbătorilor Iaşului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi acordă unităţilor şcolare posibilitatea de a considera ziua de vineri o zi destinată activităţilor extracurriculare, culturale, spirituale sau umanitare, de voluntariat, cu precizarea că orele de curs vor fi recuperate ulterior, în baza unui calendar agreat de fiecare şcoală.

Sărbători legale în 2017. Câte zile libere vor avea românii la anul

„Considerăm importantă implicarea elevilor şi a profesorilor din şcoli în acest eveniment cultural, precum şi iniţierea la nivelul catedrelor de limba şi literatura română a unor strategii educaţionale complementare derivate din conţinutul acestui proiect. Elevii pot, astfel, contribui la realizarea unui portofoliu al şcolii, o formă creativă de exersare a spiritului critic sau jurnalistic prin consemnarea şi valorizarea mesajelor culturale desprinse din evenimentele oraşului”, a precizat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.

Aceasta sugerează elevilor să participe la lansări de carte, dezbateri, seminarii, întâlniri cu scriitorii, workshop-uri etc. Orele vor fi recuperate de către profesori şi elevi în funcţie de cum decide fiecare profesor în parte. 

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Când vine Moș Crăciun în 2024? Seara în care se pun darurile sub brad
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Rusia extinde influența globală prin proiecte nucleare în străinătate
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!