Magistrala 2, Berceni-Pipera, este considerată cea mai aglomerată linie de metrou, fiind utilizată în special de către corporatiştii care lucrează în zona de Nord a Capitalei.
În prezent, pe această magistrală trenurile circulă la trei minute între orele 6:45 – 9:00 şi 16:00 – 20:00. Intervalul de trei minute este cel mai scurt din reţeaua bucureşteană de metrou.
„Pe Magistrala 2 e nevoie ca la anumite ore de vârf să fie micşorat intervalul de ciculaţie. Intervalul minim de circulaţie la nivel mondial este undeva la 90 de secunde”, spune Gheorghe Udrişte, fost director general al Metrorex.
Acesta menţionează că, din punct de vedere tehnic, trenurile de metrou nu pot circula însă la mai puţin de două minute pe „magistrala corporatiştilor”. Motivul e că nu pot întoarce mai repede în capătul de la Pipera.
„La Pipera, din cauza felului în care a fost realizată construcţia staţiei în 1986 şi a restricţiilor impuse de loc, nu se poate coborî sub două minute. E dificil. Adică nu sunt condiţii de rebrusare în timp util, ca să asiguri cadenţa la 90 de secunde”, explică pentru ECONOMICA.NET Gheorghe Udrişte, în prezent parlamentar şi membru al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor.
Citeşte mai mult pe ECONOMICA.NET.