BAIA MARE Candidatul USL, Cătălin Cherecheş, a obţinut 86,03 la sută din voturile valabil exprimate pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare, el câştigând astfel un nou mandat, conform rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Maramureş. Conform datelor finale ale BEJ Maramureş, prezenţa la vot în Baia Mare a fost de 42,23 la sută, iar numărul voturilor valabil exprimate, de 51.419. Astfel, Cătălin Cherecheş (USL) a câştigat Primăria Baia Mare, cu 86,03 la sută (44.239 voturi), fiind urmat de Ştefan Pop (PDL) cu 2.785 voturi, Adrian Turicu (PP-DD) şi Gheorghe Tămăşan (Alianţa Civică Democratică A Romilor). Pentru Consiliul Local Baia Mare, USL a obţinut 33.350 voturi – 63,03 la sută (17 mandate), Uniunea pentru Maramureş PDL+UNPR – 5.002 – 9,45 la sută (două mandate), UDMR – 4.204 – 7,94 la sută (două mandate), PP-DD – 3.047 – 5,75 la sută (două mandate, din care unul obţinut prin redistribuire).
BACĂU Liberalul Romeo Stavarache, reprezentând USL în alegerile desfăşurate duminică, a câştigat cel de-al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Bacău. Potrivit procesul verbal încheiat de conducerea Biroului electoral municipal, Stavarache a întrunit opţiunile a 43.892 dintre cei 75.925 băcăuani care s-au prezentat la urne, adică 57,93%. Candidatul USL a fost urmat de independentul Dumitru Sechelariu, fost primar al municipiului Bacău între 1996 – 2004, care a înregistrat 14,09% din voturile valabil exprimate, Cristi Manolache ( PER) – 12,05%, Valerian Timofte (PP-DD) – 7,56% şi Florin Lazăr (PDL) – 4,27%.
IAŞI Primarul PSD Gheorghe Nichita, care a candidat pentru un nou mandat la şefia municipalităţii ieşene din partea USL, a obţinut 59,4% din sufragii, potrivit centralizării efectuate de Biroul Electoral Municipal. În urma numărătorii finale, primarul Gheorghe Nichita a primit 70.463 din sufragii, el fiind urmat la mare distanţă de Tudor Ciuhodaru (Alianţa pentru Iaşi), cu 16.972 sufragii (14,3%), Daniel Oajdea (PPDD) cu 14.625 voturi (12,3%), iar deputatul Nicuşor Păduraru ( PDL) a obţinut doar 11.787 voturi (9,95%). În Consiliul Local Iaşi, USL a primit 67.251 voturi, ceea ce înseamnă că va avea 19 mandate, PDL are 17.017 voturi, ceea ce înseamnă că va avea 5 consilieri, iar PPDD a cumulat 11.559 voturi, adică va avea 3 consilieri.
SUCEAVA Candidatul USL Suceava la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a câştigat alegerile cu 5.429 de voturi în plus faţă de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a candidat pentru un nou mandat din partea PDL, iar USL obţine şi majoritatea în CJ Suceava. Potrivit centralizării finale efectuate de Biroul Electoral Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor a obţinut 135.923 de voturi, în timp ce Gheorghe Flutur a fost votat de 130.494 de suceveni. Pe următoarele locuri s-au situat candidatul PP-DD, Adrian Artene, care a obţinut 20.223 voturi şi candidatul UNPR, Cătălina Vartic, care a fost votată de 7.688 voturi. În Consiliul Judeţean Suceava, vor fi reprezentate doar USL, PDL şi PP-DD, fiind singurele formaţiuni care au depăşit pragul electoral.
CRAIOVA Candidatul USL la Primăria Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a câştigat alegerile cu 45,6 la sută din voturi, în timp ce actualul primar, Antonie Solomon, a obţinut 40,09 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Judeţean Dolj.Lia Olguţa Vasilescu a obţinut 57.383, respectiv, 45,6%, iar Antonie Solomon a obţinut 51.448 de voturi, respectiv 40,9 %. Distribuţia mandatelor în Consiliul Local Craiova este următoarea: USL – 15 mandate, UNPR – şapte mandate, PDL – trei mandate şi PP-DD – două mandate.
BOTOŞANI Candidatul USL la funcţia de primar al municipiului Botoşani, social-democratul Ovidiu Portariuc, a obţinut cu 3.483 mai multe voturi decât primarul în funcţie, Cătălin Flutur(PDL), conform rezultatelor finale de la Biroul Electoral Judeţean. În urma numărării tuturor voturilor din cele 85 de secţii de votare din municipiul Botoşani, candidatul USL la funcţia de primar, Ovidiu Portariuc, a obţinut 22.597, adică 47,27 la sută , în timp ce Cătălin Flutur a fost votat de 19.114 de alegători, reprezentând 39,99 la sută din voturi.
Pe poziţia a treia s-a clasat Marius Cristescu – PP-DD cu 4.032 voturi, reprezentând 8,43 la sută, iar pe locul patru Mihai Luca – UNPR cu 640 voturi – 1,33 la sută.
La Consiliul Local Botoşani, USL a obţinut 23.486 voturi, reprezentând 49,16 la sută, Mişcarea pentru Botoşani (formată din PDL, PNŢCD şi PER) a obţinut 15.085 de voturi, adică 31,56 la sută, iar PP-DD a obţinut 4.402 voturi, reprezentând 9,21 la sută.
CLUJ Emil Boc este primar în Cluj-Napoca. USL a luat şefia Consiliului Judeţean. Potrivit Biroului Electoral Municipal Cluj, Boc a obţinut 53.674 de voturi (40,03%), în timp ce contracandidatul său, Marius Nicoară (USL), a fost votat de 52.251 de alegători (38,97%). Diferenţa dintre cei doi este de 1.423 de voturi. În schimb, candidatul PDL la şefia Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a pierdut în faţa contracandiatului Horea Uioreanu (USL).
ALBA Mircea Hava a câştigat cel de-al cincilea mandat de primar al municipiului Alba Iulia, devansându-l pe principalul său contracandidat, deputatul Călin Potor (USL), cu peste 13 procente. Potrivit rezultatelor finale anunţate de BEM Alba Iulia, Mircea Hava a primit, în urma alegerilor locale de duminică, 15.733 de voturi, principalul său contracandidat, deputatul liberal Călin Potor (USL), 11.538 de voturi, iar candidatul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Dorin Şerdean, a fost votat de 2.413 de alegători. Mircea Hava a obţinut astfel 49,61 la sută din voturile alegătorilor, iar deputatul liberal Călin Potor (USL) 36,32 la sută.
În Consiliul Local Alba Iulia, PDL a câştigat, potrivit rezultatelor finale, zece mandate, USL – nouă mandate, iar PP – DD, două mandate.
BUZĂU. Constantin Boşcodeală a obţinut cel de-al cincilea mandat la Primărie, el având cu aproape 10.000 de voturi mai mult decât contracandidatul său, independentul Paul Negoiţă, potrivit datelor finale furnizate de BEM. Potrivit rezultatelor finale furnizate, luni, de Biroul Electoral Municipal Buzău, Constantin Boşcodeală a fost votat în cele 80 de secţii amenajate în municipiul reşedinţă de judeţ de către 27.322 de buzoieni, în timp ce preotul Paul Negoiţă a fost votat de 17.404 de alegători. Pe locul al treilea s-a situat candidatul PPDD, Andrei Barac, cu 8.123 de voturi. La Consiliul Local Municipal Buzău, USL a obţinut 46,83 la sută, urmat de PDL cu 17,42 la sută şi de PPDD cu 12,82 la sută.
TIMIŞOARA. Nicolae Robu, candidatul USL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a câştigat alegerile cu 49,76 la sută, devansându-l pe candidatul UPT (FDGR şi PNŢCD), Adrian Orza, care a obţinut 23,39 la sută, potrivit datelor finale furnizate de BEM. Robu şi Orza au fost urmaţi de Ilie Bertea (PP-DD) cu 10.159 de voturi (9,12 la sută), Gheorghe Nodiţi (PDL) cu 9.220 de voturi (8,28 la sută), Szabo Francisc (UDMR) cu 2.730 de voturi (2,45 la sută), Ioan Coriolan Gârboni (independent) cu 1.890 de voturi (1,70 la sută). La Consiliul Local, USL a obţinut 54.291 de voturi (49,09 la sută), PDL a obţinut 16.021 de voturi (14,49 la sută), UPT – 14.170 voturi (12,81%), iar PP-DD – 11.176 voturi (10,10%). Potrivit datelor oferite de Biroul Electoral Municipal Timişoara, în Consiliul Local Timişoara, USL va avea 15 mandate, PDL cinci mandate, UPT patru mandate, iar PP-DD trei mandate.
GALAŢI. Liberalul Marius Stan, care a candidat din partea USL, a câştigat detaşat, obţinând 48,7 la sută din voturile alegătorilor, a informat Biroul Electoral Municipal Galaţi după centralizarea voturilor de la toate secţiile de votare din muncipiu. Stan, care a obţinut 59.614 de voturi, este directorul executiv al clubului de fotbal Oţelul Galaţi şi a ocupat în mandatul trecut funcţia de consilier local din partea PNL. Marius Stan îl va înlocui în funcţia de primar pe Dumitru Nicolae (PSD) care a deţinut această funcţie trei mandate consecutive şi care a ales să nu candideze pentru un al patrulea mandat.Al doilea în preferinţele electoratului din muncipiul Galaţi pentru funcţia de primar a fost independentul Nicuşor Ciumacenco, care a fost votat de 34.604 alegători, adică 28,2 la sută. Ciumacenco este viceprimarul în funcţie al Galaţiului şi a ales să candideze ca independent, deşi activase în PSD înainte de începutul campaniei electorale. Candidatul PP-DD Constantin Ene, a obţinut locul trei, primind 11.511 voturi, adică 9,4 la sută, în timp ce senatorul Marius Necula, candidatul APP din partea PDL, a fost votat de 8.446, adică 6,9 la sută dintre alegătorii din Galaţi. Rezultatele finale centralizate indică şi componenţa noului Consiliu Local. Astfel, USL va avea 19 consilieri locali, PP-DD – cinci consilieri, iar APP trei consilieri locali.
BRAŞOV. Primarul Braşovului, George Scripcaru (PDL), a câştigat cel de-al treilea mandat, în urma scrutinului de duminică obţinând 44,29% din voturi, urmat de candidatul USL Cătălin Leonte, cu 40,16% şi de candidatul FDGR Cristian Macedonschi – 5,11%, potrivit rezultatelor finale furnizate de BEM. Rezultatele furnizate, luni după-amiază, de BEM arată că George Scripcaru a obţinut 55.416 de voturi din 123.343 de voturi valabil exprimate, reprezentând 44,29%. El este urmat de social-democratul Cătălin Leonte, care a obţinut 49.531 de voturi (40,16%), Cristian Macedonschi (FDGR) – 7.304 voturi (5,11%), Răzvan Fodor (PPDD) – 5.794 de voturi (4,69%), Ambrud Carol (UDMR) – 3.854 de voturi (3,12%), Radu Miron (PRM) 1.288 de voturi (0,99%).
TÂRGU MUREŞ. Candidatul Alianţei pentru Mureş (PDL, UNPR şi PER), primarul Dorin Florea, a obţinut un al patrulea mandat la Primăria Târgu Mureş, cu 50,07 la sută din voturi, potrivit datelor finale furnizate de Biroul Electoral de Circumscripţie, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Biroului Electoral de Circumscripţie numărul 1 Târgu Mureş, candidatul Alianţei pentru Mureş (ApMS – formată din PDL, UNPR şi PER), Dorin Florea, a obţinut 38.757 de voturi (50,07 la sută din voturile valabil exprimate), impunându-se în faţa principalului său contracandidat, Gyorgy Frunda (UDMR), care a primit 28.837 de voturi (37,26 la sută).
SIBIU. Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis (FDGR), a câştigat cel de-al patrulea mandat, cu 77,9 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu pentru municipiu, el obţinând cu cinci procente mai puţin faţă de alegerile din 2008, informează Mediafax. Potrivit rezultatelor finale ale scrutinului de duminică, furnizate, luni, de BEJ, Klaus Iohannis a câştigat al patrulea mandat de primar al municipiului Sibiu cu 53.821 din voturile valabil exprimate, reprezentând 77,9 la sută. Următorul clasat a fost candidatul USL Dragoş Floarea, care a primit 6.309 voturi, acesta fiind urmat de candidatul PDL Mariana Brunchea, care a obţinut 3.385 de voturi. La Consiliul Local Sibiu, FDGR a primit 37.475 de voturi, USL – 16.156, iar PDL – 6.098 de voturi.
Voturile locuitorilor municipiului Sibiu s-au îndreptat, în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ), spre candidatul FDGR Martin Bottesch, actualul preşedinte al instituţiei, acesta primind 38.552 de voturi, reprezentând 56,49 la sută. Ioan Cindrea, candidatul USL la şefia CJ Sibiu, a primit 17.234 de voturi, reprezentând 25,25 la sută, iar Cornel Ştirbeţ, candidatul PDL, 5.301 voturi, adică 7,77 la sută.
ORADEA. Ilie Bolojan a fost reales primar al municipiului Oradea, el întrunind 66,08% din voturi, fiind urmat de Cseke Attila (UDMR) cu 18,87%, iar USL deţine majoritatea în Consiliul Local Oradea, arată rezultatele finale centralizate de Biroul Electoral Municipal. Biroul Electoral Municipal a finalizat, luni, centralizarea voturilor de la secţiile din Oradea. Potrivit rezultatelor finale, candidatul USL la Primăria Oradea, Ilie Bolojan, a câştigat un nou mandat de primar cu 66,08% din voturi. Din numărul total de voturi valabil exprimate – 95.011, Bolojan a obţinut 62.783. Pe locul al doilea s-a clasat candidatul UDMR, Cseke Attila, cu 17.928 voturi, adică 18,87%. Candidatul PDL, Mihai Groza, se află pe locul al treilea, cu 5.853 de voturi (6,16%), urmat de candidatul PPDD, Gheorghe Frenţ (3.522 de voturi), cel al PPMT, Zatyko Gyula (2.546 de voturi), Horea Vuşcan – PUER (992 de voturi), Ioan Francisc Hathazi – PRM (574 de voturi), Marius Sonea – UNPR (469 de voturi) şi Ioan Vesa – PP (344 de voturi).