Un accident s-a petrecut, duminică seară, pe Bulevardul Unirii din Capitală. Din cauza ploii şi a vitezei excesive, şoferul unui taxi a pierdut controlul volanului şi a sărit cu maşina direct într-o fantana din faţa Palatului Parlamentului, potrivit România TV.
Şoferul maşinii a fugit de la locului accidentului, iar poliţiştii încearcă să-i dea de urmă.
Imaginea a fost surprinsă de un cititor RomaniaTV.net, duminică seara.
În cartierul Crângaşi din Capitală, şoferul unui autoturism nu a acordat prioritate unei maşini care venea din sens opus. Astfel, două autoturisme s-au lovit şi au ajuns pe şina de tramvai. În urma impactului, două persoane s-au rănit şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Poliţiştii recomandă ca în această perioadă șoferii să circule cu viteză redusă şi să fie foarte atenţi în zonele în care carosabilul este ud.