Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, în urma accidentului, surprins de camerele de supraveghere ale mall-ului din apropiere, nu au existat alte victime, ci doar pagube materiale.
„A fost găsit un pacient decedat în maşina de serviciu, a fost resuscitat 25 de minute, a fost o moarte violentă prin infarct extins. Era între scaune şi bordul maşinii, cu faţa în jos. Era mort de 15-20 de minute, nu s-a mai putut face nimic”, a declarat dr Alina Duţă, medic la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Ambulanţa Argeş.
Bărbatul avea 66 de ani, era din comuna Mărăcineni şi se deplasa cu autoutilitara la aprovizionare în momentul în care a făcut infarct, iar maşina a pătruns într-o intersecţie foarte circulată, de la intrarea în municipiul Piteşti, dar nu s-a ciocnit cu alt autovehicul.
„Putea să se întâmple o coliziune cu mai multe maşini implicate şi cu consecinţe mai grave, gândiţi-vă că autoutilitara a străbătut o intersecţie intens circulată, a lovit nişte indicatoare şi s-a oprit în parapetul de protecţie al unui mall, a suferit un infarct”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.
Acesta este al doilea incident care a avut loc în judeţul Argeş în mai puţin de o lună, după ce în 20 mai un şofer de 50 de ani a suferit un infarct la volan, iar maşina pe care o conducea a izbit în plin un alt autoturism pe DN 65 Piteşti – Slatina, în localitatea Albota. Două persoane din autoturismul care se deplasa pe banda sa de circulaţie au fost rănite şi au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti pentru tratament şi investigaţii suplimentare.