Reacţia Gabrielei Firea la acuzaţiile Alinei Gorghiu: Mitingul a fost aprobat

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a declarat că i-a trimis preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, pe WhatsUp, documentul prin care este probat mitingul se sâmbătă. Ultima semnătură, a secretarului primăriei, urmează să fie dată marţi dimineaţă. Gabriela Firea spune că acuzaţiile conform cărora cererea ar fi fost refuzată sunt un „scandal mediatic fals”, creat de PNL pentru a manipula.
Filip Stan
17 oct. 2016, 19:55
Reacţia Gabrielei Firea la acuzaţiile Alinei Gorghiu: Mitingul a fost aprobat

„Nu există subiectul”, a declarat Gabriela Firea la un post de televiziune. Primarul general a precizat că săptămâna trecută a fost depusă cererea PNL pentru organizarea unui miting şi miercuri s-au primit avizele. Primarul General a menţionat că i-a rugat pe colegii săi să meargă să semneze protocolul privind mitingul organizat de PNL, ceea ce s-a întâmplat în cursul după-amiezii de luni, transmite News.ro.

„Avem toate semnăturile, mâine dimineaţă (marţi – n.r.) am înţeles că semnează şi secretarul primăriei, o doamnă care la ora 16:00 nu mai era în instituţie, pentru a semna şi ultimul aviz. De vreme ce viceprimarul a semnat în locul primarului, cea mai importantă semnătură, nu se pune problema să nu se acorde şi semnătura secretarului. Doamna preşedintă a PNL ştie toate aceste lucruri”, a afirmat Gabriela Firea. Aceasta a menţionat că i-a transmis Alinei Gorghiu, pe WhatsApp, copia protocolului semnat. „Nu înţeleg de ce se fac aceste acuzaţii”, a mai spus ea.

Citeşte şi:  Alina Gorghiu, despre mitingul din Bucureşti: Primăria Capitalei a decis interzicerea manifestaţiei PNL

 
Gabriela Firea a respins şi acuzaţiile vicepreşedintelui PNL Ovidiu Raeţchi, care afirmase, în cursul zilei, că aceasta se poate face vinovată de abuz în serviciu, pentru că a prezentat public, duminică, solicitarea PNL pentru miting. „Ceea ce am spus duminică seara este că este foarte bine că românii află care este realitatea, şi anume că PNL susţine Guvernul tehnocrat şi o face şi într-o manifestare publică, la Piaţa Victoriei. Nu am făcut alte consideraţii”, a mai spus Firea. Primarul a precizat că nu este vorba despre un document secretizat şi că a avut o copie când a vorbit despre această cerere a PNL pentru miting.

Preşedintele PNL a acuzat faptul că administraţia Capitalei „cenzurează” mitingul pe care liberalii vor să-l organizeze pentru susţinerea lui Dacian Cioloş. Alina Gorghiu a declarat că, într-o primă fază, Primăria condusă de Gabriela Firea ar fi refuzat să aprobe organizarea manifestaţiei.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Elena Udrea e în culmea fericirii! Anunț minunat despre ieșirea din închisoare
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore