UPDATE „Astăzi dimineaţă, 18 octombrie 2016, la orele 08:42, 08:57 şi 09:10 trei femei au leşinat în trei trenuri aflate în staţii diferite de metrou, respectiv Piaţa Romană, Piaţa Victoriei 1 şi Aviatorilor. În toate cele trei cazuri, a fost chemat SMURD-ul și s-a constatat că a fost vorba despre lipotimie.
Întârzierile au avut drept cauză faptul că „plecarea trenului din staţie este condiţionată de predarea călătorului către echipa medicală” – aşa cum este stipulat în colaborarea Metrorex cu ISU, reglementată printr-un Ordin intern de serviciu. Orice întârziere pe Magistrala 2 de metrou (Pipera – Berceni) conduce rapid la supraaglomerarea trenurilor şi a staţiilor, această magistrală fiind una foarte solicitată. Pentru a veni în sprijinul publicului călător Metrorex a suplimentat numărul trenurilor aflate în circulaţie. Această măsură este aplicată ori de câte ori se constată o creştere a traficului de călători, indiferent de intervalul orar sau condiţiile meteo.
Precizăm că la orele de vârf, atunci când vagoanele de metrou sunt aglomerate şi este depăşită încărcarea maximă a vagoanelor, instalaţia de ventilaţie forţată a salonului de călători asigură un climat, dar cu valori ale temperaturii şi umidităţii crescute, fapt resimţit de altfel şi de călători. De aceea, ventilaţia forţată din salonul pasagerilor se poate compensa prin curenţii de aer rezultaţi la deschiderea ferestrelor rabatabile care sunt la îndemâna călătorilor”, a precizat Metrorex într-un comunicat remis presei.
Din cauză că circulaţia metrourilor a fost oprită, în staţii s-a creat aglomeraţie foarte mare, oamenii înghesuindu-se atât pe peroane cât şi în vestibul.
(Foto Facebook / Andrei Crăiţoiu)
În toate cele trei cazuri au fost lipotimii şi a fost nevoie de intervenţia echipajelor SMURD, arată sursa citată.
„Trei femei au leșinat în trenuri, în stații diferite. În toate cele trei cazuri a fost chemat SMURD-ul și s-a constatat că a fost vorba despre lipotimie. Întârzierile vin în urma faptului că trenul (de metrou — n. r.) nu pleacă până nu se acordă primul ajutor”, au explicat reprezentanții Metrorex.
Circulaţia la metrou a fost oprită pe durata intervenţiei echipajelor de salvare.