„Noi ne-am legat în anul acesta de lucruri pe care am știut că le putem face. Nu avea rost să mințim oamenii să spunem doar ca să dea bine. (…) Nu ne-am legat de pensii anul acesta pentru că știam că nu avem sursa bugetară acum. (…) Prioritatea a fost să nu scadă pensiile datorită faptului că nu suntem capabili să finanțăm pensiile și aici și eu și doamna ministru de Finanțe am repetat de mai multe ori, în ciuda a ceea ce vedeați pe galben în josul ecranului la multe televiziuni, că nu vor scădea pensiile și că facem toate eforturile să asigurăm obligațiile statului legate de finanțarea pensiilor. Da, e nevoie și de o regândire a sistemului de pensii cu siguranță, dar cred că o astfel de regândire e judicioasă după ce am clarificat situația salarizării, după ce știm cum îi plătim pe cei care contribuie de fapt și la sistemul de pensii. (…) Ne-am legat de treaba asta și sper să putem împinge cât mai mult această abordare a salarizării până la sfârșitul mandatului”, a afirmat Cioloș, la Palatul Victoria, la o dezbatere privind pachetul antisărăcie, scrie Agerpres.
Premierul a spus că s-au luat în calcul măsuri prin care „pensionarii să nu fie văzuți doar ca asistați social”, fiind introdus conceptul de „persoane vârstnice în folosul comunității”.