Dosar penal deschis în urma exploziei din Bistriţa. Locatarii blocului, în continuare evacuaţi

Procurorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și distrugere în urma deflagrației produse în miez de noapte în municipiul Bistrița, într-un apartament situat la etajul trei al unui bloc de pe strada Arțarilor, potrivit informațiilor furnizate miercuri de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Claudiu Jurcan, într-o conferință de presă organizată la Instituția Prefectului.
Filip Stan
19 oct. 2016, 19:12
Dosar penal deschis în urma exploziei din Bistriţa. Locatarii blocului, în continuare evacuaţi

„S-a constituit un dosar penal la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment, urmând a ne pronunța după efectuarea expertizelor și constatărilor care vor fi dispuse împreună cu colegii noștri de la ISU și de la Inspectoratul de Stat în Construcții”, a spus Jurcan.

Întrebat dacă există indicii asupra faptului că explozia a fost provocată chiar de locatarul apartamentului, Andrei Condrade, în vârstă de 24 ani, care s-a ales cu arsuri pe 70% din suprafața corporală, șeful poliției județene a răspuns că cercetările sunt abia la început. „Nu am finalizat cercetările (…), va fi o activitate de durată, având în vedere suprafața afectată. Nu ne putem pronunța deocamdată până nu avem toate datele anchetei”, a precizat Claudiu Jurcan.

Potrivit vecinilor, tânărul de 24 ani avea probleme de comportament și obișnuia să se drogheze, motiv pentru care bunicul său, care locuia la adresa respectivă, a fost nevoit să plece de acasă — fapt care a făcut ca el să nu fie în locuință în momentul deflagrației.

În ceea ce privește sursa exploziei, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Constantin Florea, a spus că încă nu a fost stabilită cu exactitate.

Referitor la cele aproximativ o sută de persoane care au fost evacuate din blocul afectat de explozie, patru dintre ele au fost primite la centrul de cazare a persoanelor fără adăpost al Primăriei Bistrița, restul preferând să stea la rude sau prieteni.

De asemenea, dintre cele nouă persoane transportate la spital în cursul nopții, două au rămas internate — o fată de 18 ani, policontuzionată și cu arsuri de gradul II pe mâini, și un bărbat de 48 ani, intoxicat cu monoxid de carbon. În ceea ce îl privește pe tânărul de 24 ani, acesta a fost transportat în comă indusă la Spitalul de arși din Capitală.

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, care este și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a precizat că în zona afectată de explozie a fost instituit un dispozitiv de pază, locatarii blocului nefiind lăsați să își recupereze bunurile până când nu se va face o evaluare a gradului de afectare a structurii de rezistență a imobilului. Având în vedere că județul Bistrița-Năsăud nu are un astfel de expert, a fost chemat unul de la Cluj, care urmează în cursul zilei de miercuri să stabilească cât de grav afectată este construcția.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a spus la rândul său că persoanele afectate vor primi tot sprijinul necesar din partea autorităților locale pentru a-și recupera bunurile și a le depozita într-un spațiu pus la dispoziție de primărie, iar mai apoi vor fi alocate sume din fondul de rezervă al Primăriei Bistrița pentru lucrările de reparații.

Potrivit lui Radu Moldovan, cinci sau șase apartamente sunt afectate grav, două având prăbușit plafonul și chiar și un perete exterior, iar la restul au fost distruse ușile, geamurile și alte bunuri.

În total, au fost afectate peste 65 de apartamente, nu numai din blocul în care s-a produs deflagrația, ci și din cele alăturate, resturile fiind proiectate pe spațiile verzi din jurul clădirilor, inclusiv peste un loc de joacă.

„Vă spun că, la cum arată apartamentul și cele din jur, este o minune dumnezeiască că acolo nu sunt victime. Dacă era cumva ziua, dacă vă uitați cum arată peretele blocului de vizavi, care la 50 de metri este ca după bombardament, ca și cum ar fi tras cineva cu mitraliera cu schijele acelea, sau cum arată parcul de joacă pentru copii…”, a spus președintele CJ Bistrița-Năsăud.

O comisie specială condusă de prefectul Ovidiu Frenț, din care mai fac parte reprezentanți ai Consiliului Județean, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Stat în Construcții, Primăriei Bistrița, Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială și ai firmei de furnizare a gazelor E.ON, va analiza situația creată în urma deflagrației, inclusiv din punct de vedere social, și va stabili exact resursele de care va fi nevoie pentru reparații.

Citeşte şi Explozie într-un bloc din Bistriţa: 9 oameni răniţi, 100 evacuaţi, 60 de apartamente distruse VIDEO UPDATE

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte