Ingrediente
25 g ciuperci uscate
4 fileuri de pui (fiecare să aibă aproximativ 125 g)
1 căţel de usturoi
400 g orez cu bobul scurt
1 litru supă de pui
4 crenguţe de cimbru proaspăt sau uscat
50 g unt nesărat
80 g parmezan
180 ml apă fiartă
sare
piper
Mod de preparare
Preîncălzeşti cuptorul la 200 de grade Celsius. Aşezi ciupercile uscate într-un bol şi le acoperi cu 180 ml de apă clocotită. Le dai deoparte să se înmoaie, aproximativ 5 minute, apoi le scurgi şi păstrezi o cantitate mică din lichidul în care s-au înmuiat.
Când sunt gata înmuiate, toci hribiiciupercile şi le aşezi într-o tavă adâncă, cu lichidul pe care l-ai pus deoparte. Tai carnea de pui şi o faci fileuri, apoi cureţi şi zdrobeşti usturoiul. Le adaugi în tavă, împreună cu orezul şi supa de pui. Alegi o parte din frunzele de cimbru, dar păstrezi câteva pentru decor. Amesteci toate ingredientele, cât să se combine aromele, acoperi tava cu o folie de aluminiu şi o dai la cuptor 35-40 de minute, până când vezi că orezul este fiert.
Între timp, freci untul şi dai parmezanul prin răzătoarea mică. Când orezul este gata, scoţi tava din cuptor şi adaugi untul şi caşcavalul peste el. Condimentezi cu sare şi piper, după gust, apoi amesteci 3-4 minute. Împarţi mâncarea în boluri şi înainte de servire, razi puţin parmezan.