Elevii unui liceu din Severin au venit la şcoală cu pături. Conducerea şcolii a redus programul

Elevii Colegiului Naţional "Traian" din Drobeta Turnu Severin vor sta, săptămâna viitoare, mai puţine ore la şcoală, decizia fiind luată de conducerea şcolii ca urmare a temperaturilor scăzute.
Filip Stan
21 oct. 2016, 12:41
Elevii unui liceu din Severin au venit la şcoală cu pături. Conducerea şcolii a redus programul

Potrivit directorului Colegiului Colegiului Naţional „Traian” din Drobeta Turnu Severin, Manuela Prajea, pe tot parcursul săptămânii viitoare, cursurile vor începe de la ora 9 şi vor avea o durată de 40 de minute fiecare. Şi pauzele au fost reduse de la 10 minute, la 5 minute.

„Avem 36 de clase de elevi. Instalaţia electrică nu suportă consumatori suplimentari. Nu avem avizul pompierilor să punem radiatoare şi depindem de termoficarea oraşului. Este o situaţie irezolvabilă. Se încălzesc clasele de la respiraţia copiilor şi a noastră, a profesorilor. În această dimineaţă am avut clase în care temperature era sub 15 grade. S-a luat decizia, în Consiliul de Administraţie de a scurta orele cu 10 minute şi pauzele cu 5 minute, pe perioadă limitată”, a precizat directoarea liceului, potrivit Mediafax.

Joi, o echipă de inspectori şcolari a mers la unitatea de învăţământ pentru a măsura temperatura după ce elevii unei clase de a XII-a au venit, în ultimele zile, la şcoală cu pături, întrucât, spun ei, este prea frig.

Inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Mirela Pintea Ene spune că deşi cele mai multe unităţi de învăţământ depind de reţeaua de termoficare a oraşului, încă nefuncţională, deocamdată nu se pune problema suspendării cursurilor.

„Toate grădiniţele din municipiu se descurcă pe cont propriu, în sensul că au aparate electrice omologate. În şcoli, în cazul în care managerii unităţilor de învăţământ consideră că au spaţii mai călduroase şi acelea sunt libere, pot muta elevii. Aceasta este situaţia pe moment. În intervalul 29 octombrie – 6 noiembrie, micuţii vor fi şi în vacanţă şi sperăm ca până atunci autorităţile locale să soluţioneze situaţia. Şi anul trecut am trecut prin aceeaşi situaţie, s-a soluţionat pe la jumătatea lunii noiembrie”, a spune şefa ISJ Mehedinţi.

Între timp, primarul Marius Screciu a anunţat că municipalitatea urmează să desemneze firma care se va ocupa de producerea efectivă a agentului termic cu utilajele închiriate de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, societate aflată în faliment. Joi au fost deschise ofertele firmelor care au participat la o licitaţie organizată în acest sens, iar astăzi sunt studiate documentele.

„În acest moment avem patru oferte, se intră în negociere directă, sperăm ca în zilele următoare să ne putem apuca liniştiţi de treabă. Vă pot spune că suntem pe final şi cu negocierele pentru achiziţionarea de păcură”, a spus Marius Screciu.

„În acest moment avem patru oferte, se intră în negociere directă, sperăm ca în zilele următoare să ne putem apuca liniştiţi de treabă. Vă pot spune că suntem pe final şi cu negocierele pentru achiziţionarea de păcură”, a afirmat primarul Marius Screciu.

Citeşte şi Scandal la o şcoală din Dâmboviţa: Bătăi şi înjurături între elevi şi o profesoară VIDEO

 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Localitatea din Ungaria în care se mută tot mai mulți români. Unii și-au cumpărat o casă întreagă la prețul unei garsoniere
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Situație gravă la granița României. Serviciile au oameni cu inteligență redusă și fără cultură
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Ultimă oră! Este vorba despre marele sportiv Mihai Leu. Este în stare critică
MediaFlux
Înalta Curte explică de ce decizia Curții de Apel Ploiești privind alegerile a fost ilegală: Judecătorul a comis abuz de putere
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster