Aproximativ 200 de familii din satul Samalia şi 350 altele din Najafia au fost luate ostatice în ceea ce pare a fi o tactică a reţelei teroriste de a împiedica evacuarea civililor, a declarat un purtător de cuvânt al ONU.
De asemenea, militanţii SI au atacat edificii de securitate din oraşul Kirkuk, aflat la 175 km de Mosul.
Există dovezi că Stat Islamic ar fi forţat civili să părăsească locuinţele şi să se îndrepte spre Mosul. Civilii suspectaţi de trădare au fost împuşcaţi.
Suntem profund îngrijoraţi de rapoarte conform cărora SI foloseşte civili drept scuturi umane, în interiorul şi în jurul oraşului Mosul, ţinându-i aproape de locurile în care sunt localizaţi membri ai reţelei teroriste”, a spus Zeid Ra’ad Al Hussein, Înalt Comisar al Naîiunilor Unite pentru drepturile omului.
„Există pericolul ca militanţii SI să folosească oamenii nu numai drept scuturi umane, ci ar putea opta pentru uciderea acestora, în detrimentul eliberării lor”, a adăugat acesta.
Potrivit unor rapoarte examinate de ONU, cel puţin 40 de civili ar fi fost împuşcaţi mortal de SI, într-un sat din apropierea Mosulului.