A doua zi în Piaţa Universităţii pentru unionişti. Traian Băsescu propune înfiinţarea Ministerului Reunificării UPDATE

Liderul unioniştilor, George Simion, a anunţat că ,,fraţii basarabeni vor porni spre casă în această seară", dar mişcarea unionistă din România va continua să aibă întâlniri cu liderii politici pentru a introduce tema unirii pe agenda principală a viitoarei guvernări. El a precizat că următoarea mişcare unionistă va avea loc pe 1 decembrie la Bruxelles, în faţa Parlamentului European.
Romania TV
23 oct. 2016, 08:30
A doua zi în Piaţa Universităţii pentru unionişti. Traian Băsescu propune înfiinţarea Ministerului Reunificării UPDATE

UPDATE: Cei aproximativ 100 de maifestanţi unionişti care au dormit noaptea dinspre sâmbătă spre duminică în corturi lângă fântâna din Piaţa Universităţii au strâns corturile şi au încheiat protestul, în urma discuţiilor dintre liderul mişcării şi reprezentanţii partidelor politice.

Sunt mulţumit 100% de ce am obţinut astăzi din partea majorităţii partidelor, însă cred că este un început de a construi. Fiecare partid şi-a asumat câte o bucăţică din planul de reîntregire naţională, a fost şi presa acolo, acum rămâne să îşi îndeplinească fiecare bucăţica şi marea provocare va fi să îi punem pe toţi la aceeaşi masă pentru dezideratul de unire„, a declarat George Simion, liderul unioniştilor.

Aproximativ 100 de maifestanţi unionişti au dormit noaptea dinspre sâmbătă spre duminică în corturi lângă fântâna din Piaţa Universităţii, cerându-le politicienilor români să adopte unirea României cu Basarabia drept prioritate naţională. Liderii manifestanţilor au avut, până la momentul transmiterii ştirii, întâlniri cu reprezentanţii PMP, ALDE şi PSD.

UPDATE: Avem foarte multe posibilități de a deschide relațiile de colaborare dintre România și Republica Moldova, a afirmat duminică, Ecaterina Andronescu, vicepreședinte PSD, la finalul întâlnirii cu delegația unioniștilor condusă de George Simion.

„În continuare avem foarte multe posibilități de a deschide aceste relații de colaborare. (…) Să lucrăm împreună pentru ridicarea și din punct de vedere economic, dar să putem să și contribuim la aspirațiile pe care românii din Republica Moldova le au față de România”, a spus Andronescu.

Ea a amintit că guvernele PSD „au fost foarte deschise și au sprijinit Republica Moldova. „Vă sunt cunoscute proiectele din anii anterior — grădinițe, microbuze școlare, pe partea de energetică, pe partea de gazoduct”, a menționat deputatul social-democrat.

În opinia sa, solicitările delegației, precum aceea ca Basarabia să fie cuprinsă în sărbătorile Unirii Mari, de la 1918, sunt legitime. „Eu cred că este o greșeală că n-au fost cuprinse idei și acțiuni și în legătură cu Basarabia și ar trebui să corectăm aceste lucruri, după cum și ideea de a avea niște responsabili, fie din guvern, fie din partidele politice care să se ocupe de relația cu Republica Moldova”, a adăugat ea.

Andronescu a susținut că, în zilele următoare, se va găsi în programul președintelui PSD, Liviu Dragnea, o modalitate de a se întâlni cu unioniștii.

Totodată, social-democrata și-a exprimat regretul pentru incidentele de la mitingul organizat sâmbătă. „România trebuie să aibă în fiecare moment un comportament demn de calitatea pe care o are, de țară europeană. Eu cred că ministrul de Interne și cei care au organizat evenimentul de ieri, așa cum l-au organizat, trebuie să iasă public și să dea o explicație”, a spus ea.

Andronescu a menționat că PSD este deschis la propunerea privind o declarație a Parlamentului, în privința unirii României cu Republica Moldova și a spus că discuțiile cu delegația unioniștilor a vizat și proiectele pe educație, bursele pe care țara noastră le acordă tinerilor basarabeni.

George Simion a spus că așteaptă să primească „o confirmare” și de la PNL, caracterizat drept „singurul partid cu care nu s-a găsit un limbaj comun”, adăugând că până la o clarificare participanții la miting vor continua protestul.

„Până acum suntem mulțumiți de reacția partidelor politice. Ne-am dori foarte mult să găsească consensul între ele și să se întâlnească toate partidele politice la aceeași masă pentru o strategie coerentă pe direcția Republicii Moldova, care să nu se mai schimbe când se schimbă guvernarea”, a punctat el.

În context, Simion a pledat pentru înființarea unei „instituții în cadrul statului român”, „un oficiu, în subordinea primului ministru care să se ocupe de subiectul Republica Moldova”. De asemenea, liderul unioniștilor a arătat că își dorește ca PSD să aibă un vicepreședinte care să se ocupe „strict de problema reîntregirii”.

UPDATE: Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, a declarat duminică, la finalul discuțiilor purtate cu președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, că așteaptă ca acesta să prezinte un set de măsuri concrete, astfel încât să fie găsite cele mai bune căi „încât națiunea română să fie reunită”.

UPDATE:  Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a propus, duminică, înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea.

„Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. (…) România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei. Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor.

Întrebat când va fi posibilă unirea, liderul PMP a precizat că „atunci când va vrea parlamentul de la Chişinău”. „Un pas ar fi utilizarea leului românesc în Republica Moldova, pentru accelerarea procesului de unificare”, a completat Băsescu.

Liderul PMP a mai precizat însă că politicienii nu ar trebui să se „joace” cu referendumul, pentru că acesta trebuie lansat la un moment potrivit, dând exemplul Marii Britanii.

Zeci de basarabeni şi-au petrecut noaptea în corturile amplasate în Piaţa Universităţii, aceştia declarând că vor rămâne şi duminică acolo şi fac apel căre toţi românii să li se alăture, a declarat liderul manifestanţilor, George Simion. La ora 12.00, unioniştii vor fi la sediul Partidului Mişcarea Populară , iar o oră mai târziu la sediul ALDE. Conform programului anunţat de protestatari, la ora 17.00 va avea loc întâlnirea cu reprezentanţii USR.

Între timp, unioniştilor li s-au alăturat şi reprezentanţi ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989, în frunte cu preşedintele asociaţiei, Doru Mărieş.

Într-o postare pe Facebook din timpul nopţii, liderul Platformei Unioniste „Acţiunea 2012”, George Simion, susţine că ideea instalării corturilor în piaţă i-a venit după ce filiala din Suedia a adunat de la un festival de muzică corturile rămase.

VIOLENŢE la mitingul unionist din Bucureşti. Jandarmii au intervenit în forţă. Mitingul s-a mutat la Universitate FOTO şi VIDEO

„Pe un drum anevoios (prima oară au ajuns la Iaşi, api la noi la sediu), le-am primit şi am zis că, în afară de marşul clasic vom face şi un sit-in (ăsta e cuvântul de prin vest) la Universitate. Iată veni ziua marşului, iată-ne pe noi într-o coloană mare, doar că jandarmii (sau alţii care comandă jandarmii – şi nu mă refer la Cioloş!) au avut alte planuri. Maaaaare lucru cred ei că au obţinut târându-ne, rupându-ne hainele şi amendându-ne….Noi ne-am luptat cu comuniştii în Moldova, nu ne speriem aşa uşor!”, scrie Simion.

George Simion şi alţi trei protestatari de la marşul „Luptă pentru Basarabia”, amendaţi cu câte 3.000 DE LEI

El cheamă oamenii să vină cu ceaiuri şi cu mâncare în piaţă şi aminteşte că vor avea loc discuţii cu partidele politice, referindu-se la termenul dat acestora ca pana la ora 14.00 să spună dacă îşi asumă Unirea ca proiect de ţară.

„Mai apoi, la ora 16:00, dăm ADUNARE GENERALĂ. Ne regrupăm, ne schimbăm hainele şi ne dregem glasurile pentru a face Unirea”, anunţă Simion.

Duminică dimineaţă, el a reluat apelul, cerând să li se alăture unioniştilor cât mai mulţi manifestanţi.

Reprezentanţii  Jandarmeriei Capitalei au declarat duminică, pentru News.ro, că nu au fost incidente în zona de la Unversitate. Aceştia au precizat că jandarmii sunt în zonă şi asigură protecţia participanţilor la acţiunea de protest.

Presa internaţională, despre incidentele de la Bucureşti

Un marş pentru unirea Republicii Moldova cu România a devenit violent în Bucureşti, după ce mai multe persoane au forţat cordonul de jandarmi în încercarea de ajunge în Piaţa Universităţii – un loc cu o puternică valoare simbolică. Autorităţile au reţinut cinci persoane în urma încăierărilor cu jandarmii din faţa clădirii executivului, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.

Jurnaliştii RFE scriu că nicio persoană nu a fost rănită în urma ciocnirilor violente, deşi mai multe sticle şi beţe au fost aruncate de către protestatari spre poliţiştii care asigurau ordinea.

Până la 2.000 de persoane au participat la marşul pentru unire, care a primit autorizaţie din partea autorităţilor române şi s-a desfăşurat fără niciun incident, până ce mai multe persoane s-au distanţat de mulţime şi au încercat să plece spre Piaţa Universităţii.

Printre persoanele reţinute se numără şi organizatorul marşului, George Simion.

Acesta este un cetăţean român, însă a fost de două ori expulzat pentru activităţile sale din Republica Moldova. Chişinăul a ridicat de ambele ori ordinul de interdicţie împotriva lui George Simion.

Cele cinci persoane reţinute au primit o amendă de 3.000 de lei pentru deranjarea ordinii publice şi violenţă.

Un grup redus de protestatari s-a adunat ulterior cu drapele române şi moldovene în Piaţa Universităţii.

Piaţa Universităţii a găzduit protestele anticomuniste care au dus la căderea regimului în 1989. De asemenea, mii de persoane au ocupat piaţa simbolică timp de mai multe luni în 1990, înainte ca protestele să fie reprimate de un atac violent al minerilor, aduşi la ordinul executivului condus de preşedintele Ion Iliescu.

Cei mai mulţi participanţi la marşul pentru unire sunt cetăţeni moldoveni, care studiază în România. La marş au participat şi moldoveni, care au venit special din Chişinău.

Organizatoarea Alina Ieremciuc a susţinut că marşul a fost în mare parte paşnic şi a condamnat violenţele.

DailyBusiness
Cât costă clătita Dubai, cel mai "vânat" desert la târgul de Crăciun din Capitală. Prețuri extravagante la toate produsele
Spynews
Horoscop vineri, 29 noiembrie 2024: Balanțele se bucură de succes profesional
Bzi.ro
Cristian Terheș aruncă bomba: „USR și Elena Lasconi au fraudat alegerile în primul tur!”
Fanatik.ro
Lista candidaților la alegerile parlamentare. Ce partide se luptă, cine vrea să ajungă deputat sau senator
Capital.ro
Băsescu, șah-mat la Călin Georgescu. A făcut public tot: Asta este ce știu
Playtech.ro
Ce este CCR și ce rol are instituția: totul despre judecătorii care au decis renumărarea voturilor alegerilor
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Adevarul
Reacția unui jurnalist de investigații, după ce tatăl său a votat pentru ultranaționalistul Georgescu
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Simona Halep, mesaj de revoltă după decizia ITIA în cazul jucătoarei poloneze Iga Swiatek. Românca s-a simțit neîndreptățită: ”A făcut totul să mă distrugă”
Spynews
După blefaroplastie, CRBL se pregătește pentru o nouă intervenție! A început deja pregătirile: ”Am auzit de ea de la femei”
Evz.ro
Escrocheria care a făcut ravagii. Mulți au rămas cu conturile goale
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
Igor Cuciuc, sfâșiat de durere! Ce face artistul în fiecare zi, după ce fiica lui s-a stins din viață la doar 17 ani
Cancan.ro
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis de
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea care-l îngroapă pe Călin Georgescu. Degeaba s-a ascuns: Zero, nada, niente
StirileBZI
Facturile la energie se vor dubla în 2025! Se anunță dezastru pentru consumatori!
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
BfV Formează o Echipa Operativă pentru a Preveni Amestecul Străin în Alegerile Germane
MediaFlux
Răsturnare pentru CĂLIN GEORGESCU! BISERICA a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”