Premierul Dacian Cioloș a declarat luni că nu a discutat cu unioniștii care au manifestat în weekend la București pentru că nu dorește să intre în dezbateri electorale, iar Guvernul actual mai are doar două luni până la alegeri și nu ar fi putut vorbi despre ceea ce se va întâmpla după parlamentare.
”Au fost destul de clari în declarațiile lor (unioniștii — n.r.) că vor discuții cu oameni politici care își pregătesc programele de guvernare. Noi mai avem două luni de guvernare, nu văd ce am fi putut discuta despre ceea ce ar urma să se facă după aceea. (…) Nu vreau să intru în dezbateri electorale. Vă reamintesc că la Chișinău sunt alegeri prezidențiale în acest weekend. La noi se intră în campanie electorală în curând. Cred că astfel de discuții trebuie să aibă loc cu liderii de partide politice exact așa cum s-a întâmplat și e foarte bine așa”, a spus Cioloș, înainte de a participa la un eveniment legat de pregătirea preluării de către România a președinției UE în 2019.
Dacian Cioloș, Liviu Dragnea, Alina Gorghiu, Călin Popescu-Tăriceanu, Traian Băsescu și Nicușor Dan au fost chemati de unioniștii din stradă să își asume Unirea ca proiect de țară.
În ceea ce priveşte incidentele care au avut loc între jandarmerie şi protestari, ministrul de interne va decide dacă jandarmii au acţionat corect la mitingul de sâmbătă. Un raport complet făcut de jandarmeie a ajuns pe masa lui Dragoş Tudorache în timp ce opinia publică a cerut sancţiuni care să implice demisii. Până acum singurii sancţionaţii au fost protestatarii, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor proteste.
La mitigul de sâmbătă seara, jandamii au intervenit în forţă, folosind gaze lacrimogene. Mai mulţi lideri au fost ridicaţi de forţele de ordine.
Ministrul Afacerilor Interne, domnul Ioan-Dragoş Tudorache, a solicitat inspectorului general al Jandarmeriei Române un raport complet cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei, care au condus la reţinerea celor cinci participanţi. Ministrul Afacerilor Interne a precizat că nu va ezita să ia masuri în situaţia în care au fost săvârşite abuzuri în timpul intervenţiei jandarmilor. Jandarmii au primit dispoziţie să nu intervină în derularea manifestaţiei din Piaţa Universităţii, decât pentru a asigura protecţia participanţilor şi fluidizarea traficului din zonă.
Protestul unionistilor s-a incheiat duminică seară, iar liderul acestora, George Simion, a anunţat că mişcarea unionistă din România va continua să aibă întâlniri cu liderii politici pentru a introduce tema unirii pe agenda principală a viitoarei guvernări. El a precizat că următoarea mişcare unionistă va avea loc pe 1 decembrie la Bruxelles, în faţa Parlamentului European.
„Sunt mulţumit 100% de ce am obţinut astăzi din partea majorităţii partidelor, însă cred că este un început de a construi. Fiecare partid şi-a asumat câte o bucăţică din planul de reîntregire naţională, a fost şi presa acolo, acum rămâne să îşi îndeplinească fiecare bucăţica şi marea provocare va fi să îi punem pe toţi la aceeaşi masă pentru dezideratul de unire„, a declarat George Simion, liderul unioniştilor.
Aproximativ 100 de maifestanţi unionişti au dormit noaptea dinspre sâmbătă spre duminică în corturi lângă fântâna din Piaţa Universităţii, cerându-le politicienilor români să adopte unirea României cu Basarabia drept prioritate naţională. Liderii manifestanţilor au avut, până la momentul transmiterii ştirii, întâlniri cu reprezentanţii PMP, ALDE şi PSD.
„În continuare avem foarte multe posibilități de a deschide aceste relații de colaborare. (…) Să lucrăm împreună pentru ridicarea și din punct de vedere economic, dar să putem să și contribuim la aspirațiile pe care românii din Republica Moldova le au față de România”, a spus Andronescu.
Ea a amintit că guvernele PSD „au fost foarte deschise și au sprijinit Republica Moldova. „Vă sunt cunoscute proiectele din anii anterior — grădinițe, microbuze școlare, pe partea de energetică, pe partea de gazoduct”, a menționat deputatul social-democrat.
În opinia sa, solicitările delegației, precum aceea ca Basarabia să fie cuprinsă în sărbătorile Unirii Mari, de la 1918, sunt legitime. „Eu cred că este o greșeală că n-au fost cuprinse idei și acțiuni și în legătură cu Basarabia și ar trebui să corectăm aceste lucruri, după cum și ideea de a avea niște responsabili, fie din guvern, fie din partidele politice care să se ocupe de relația cu Republica Moldova”, a adăugat ea.
Andronescu a susținut că, în zilele următoare, se va găsi în programul președintelui PSD, Liviu Dragnea, o modalitate de a se întâlni cu unioniștii.
Totodată, social-democrata și-a exprimat regretul pentru incidentele de la mitingul organizat sâmbătă. „România trebuie să aibă în fiecare moment un comportament demn de calitatea pe care o are, de țară europeană. Eu cred că ministrul de Interne și cei care au organizat evenimentul de ieri, așa cum l-au organizat, trebuie să iasă public și să dea o explicație”, a spus ea.
Andronescu a menționat că PSD este deschis la propunerea privind o declarație a Parlamentului, în privința unirii României cu Republica Moldova și a spus că discuțiile cu delegația unioniștilor a vizat și proiectele pe educație, bursele pe care țara noastră le acordă tinerilor basarabeni.
George Simion a spus că așteaptă să primească „o confirmare” și de la PNL, caracterizat drept „singurul partid cu care nu s-a găsit un limbaj comun”, adăugând că până la o clarificare participanții la miting vor continua protestul.
„Până acum suntem mulțumiți de reacția partidelor politice. Ne-am dori foarte mult să găsească consensul între ele și să se întâlnească toate partidele politice la aceeași masă pentru o strategie coerentă pe direcția Republicii Moldova, care să nu se mai schimbe când se schimbă guvernarea”, a punctat el.
În context, Simion a pledat pentru înființarea unei „instituții în cadrul statului român”, „un oficiu, în subordinea primului ministru care să se ocupe de subiectul Republica Moldova”. De asemenea, liderul unioniștilor a arătat că își dorește ca PSD să aibă un vicepreședinte care să se ocupe „strict de problema reîntregirii”.
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a propus, duminică, înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea.
„Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. (…) România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei. Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor.
Întrebat când va fi posibilă unirea, liderul PMP a precizat că „atunci când va vrea parlamentul de la Chişinău”. „Un pas ar fi utilizarea leului românesc în Republica Moldova, pentru accelerarea procesului de unificare”, a completat Băsescu.
Liderul PMP a mai precizat însă că politicienii nu ar trebui să se „joace” cu referendumul, pentru că acesta trebuie lansat la un moment potrivit, dând exemplul Marii Britanii.